Premierul Mihai Tudose a decis, luni, revocarea consulului României în Portugalia, Alina Oana Dociu, în urma cazului turiștilor români blocați de două zile.
Consulul este acuzat că nu a gestionat corespunzător problema turiștilor români blocați în Lisabona de mai bine de două zile după ce zborul lor anulat de două ori.
„Doamna consul la Lisabona ne învață, la ora 5:00, să ne îmbrâncim în fața balconului TAP. Da, ați citit bine, ca să ne înscriem pe listă, pentru a prinde locuri la un alt zbor. Nu toți, că nu merităm. Se aude ceva la MAE? Dar la prim-ministrul României și al românilor?”, a scris duminică noaptea, pe Facebook, Mihaela Drăgușanu, o turistă blocată în Lisabona.
Ulterior, luni dimineața, premierul a decis revocarea consulului. Tudose le-ar fi promis turiștilor blocați pe aeroportul din Lisabona că le va trimite o aeronavă Tarom pentru a îi aduce în țară dacă situația o impune.
Cei 35 de turiști care ar fi trebuit să revină duminică noaptea în țară erau luni încă în Portugalia după ce compania aeriană TAP Portugal a anulat și al doilea zbor, fără să dea explicații, potrivit informațiilor furnizate de Paralela 45, agenție prin intermediul căreia românii au plecat în vacanță.
Duminică după-amiază, Ministerul Afacerilor Externe informa că Ambasada României în Republica Portugheză are în atenție situaţia cetăţenilor români blocaţi în Lisabona, după ce zborul lor a fost anulat, reprezentanţii misiunii diplomatice aflându-se în permanentă legătură cu turiștii.
Reprezentanţii misiunii diplomatice au întreprins, încă de la
momentul sesizării, demersuri pe lângă compania aeriană, pentru a
verifica situaţia actuală a cetăţenilor români, și se află în
legatură şi cu agenţia de turism Paralela 45, pentru a identifica
soluţii în rezolvarea situaţiei în care se află aceştia, susținea
MAE.
„Misiunea diplomatică română monitorizează cazul şi menţine
contactul neîntrerupt cu compania aeriană şi agenţia de turism din
România, fiind pregătită să acorde asistenţă consulară”, mai
preciza ministerul.
Din categoria:Politica