La 31 august se încheie mandatul meu de director la Școala Gimnazială Nr. 6. Au fost 4 ani plini de evenimente, de provocări pentru toți colegii, ani de împliniri profesionale, dar și de multă muncă, ani în care m-am identificat cu instituția pe care am condus-o. Au fost 4 ani în care am avut oportunitatea să-mi cunosc mai bine colegii și să le apreciez toate calitățile, dar am cunoscut și alte persoane, din diverse medii, care, dincolo de măști, slăbiciuni și vanități, m-au ajutat, fiecare în felul său, să devin mai bun.
Pentru mine, personal, dincolo de datoria pe care consider că mi-am îndeplinit-o, a fost o experiență care și-a pus amprenta asupra mea ca om, profesor, manager. În toată această perioadă am avut ca preocupare constantă binele elevului și respectul pentru toți cei cu care am colaborat. Mai mult decât orice alt lucru, am resimțit din plin marea responsa...