Am vrut să desenez cerul cu bucăți din sufletul meu.
Erau pe-afară.
Rătăceau despuiate de trupul în care au fost sădite
cândva. Parcă nu își mai recunoașteau locul... nici timpul sau...
anotimpul! Poate pentru că aveau forme și culori diferite și nu se
mai potriveau ca să formeze întregul! Cel dintâi, unicul, primit ca
dar... la început.
Asa că m-am răzgândit.
Le-am adunat pe toate și mi le-am înghesuit în palme.
Poate că într-un final se vor reconstrui, se vor lipi unele de
altele și vor recunoaște până la urmă locul de unde au plecat. Și
se vor întoarce în trupul meu mai curate și mai pline de
liniști.
Dar pentru asta ar trebui să-mi desfac palmele și să
le eliberez! Încă nu pot... Nu mi-am terminat de spus
rugăciunile!
Violeta Sandor /drept de autor
