Amenzi pentru șoferii care staționează în jurul grădinițelor sau școlilor

  • Postat în Profesional
  • la 03-03-2021 10:41
  • 325 vizualizări

Se schimbă Codul Rutier! Amenzi de 725 lei. Nu vei avea voie să faci asta.

Proiectul legislativ urmăreşte, între altele, introducerea în Codul Rutier (OUG nr. 195/2002) a unei prevederi legate de stabilirea unor spaţii special amenajate şi semnalizate pentru îmbarcarea sau debarcarea preşcolarilor şi şcolarilor, pe toate laturile de acces ale unităţilor de învăţământ cat si alocarea în mod gratuit a cel minim două locuri sau cel puţin 5% din numărul total al locurilor de parcare pentru femeile gravide sau pentru vehiculele care transportă copii în vârstă de până la doi ani, lângă clădirile cu utilitate publică.

Clădirile de utilitate publică pot fi şcoli, spitale sau clinici, bănci sau instituţii ale administraţiei publice.
Creşterea substanţială şi constantă a parcului auto la nivel naţional a generat o problemă reală în ceea ce priveşte asigurarea numărului de locuri de parcare, precum condiţiile în care se efectuează oprirea şi staţionarea vehiculelor pe spaţiul carosabil. Fără o reglementare adecvată, copiii preşcolari şi şcolari sunt supuşi unor riscuri uriaşe în ceea ce priveşte siguranţa circulaţiei în interiorul parcărilor, pe trotuare, chiar şi la traversarea drumurilor prin locurile special marcate. De cele mai multe ori, parcarea neregulamentară a vehiculelor în proximitatea intrării în unităţile şcolare şi grădiniţe generează nu numai ambuteiaje şi disconfort, ci pune în pericol venirea şi plecarea de la cursuri ale elevilor şi preşcolarilor”, a explicat deputatul Robert Sighiartău, iniţiatorul proiectului.

Intervalul în care pot fi folosite locurile special amenajate

Proiectul de lege înregistrat la Senat arată că locurile special amenajate vor putea fi folosite de către cei care lasă sau iau copiii de la școală sau grădiniță, pe o durată de 20 de minute, în intervalul 07:00 – 20:00.

Ce prevede, în prezent, Codul Rutier, cu privire la oprirea, staționarea și parcarea mașinilor

Art.63.
Se consideră oprire imobilizarea voluntară a unui vehicul pe drumul public, pe o durată de cel mult 5 minute. Peste această durată, imobilizarea se consideră staţionare.

Nu se consideră oprire:

  • imobilizarea vehiculului atât timp cât este necesară pentru îmbarcarea sau debarcarea unor persoane, dacă prin această manevră nu a fost perturbată circulaţia pe drumul public respectiv;
  • imobilizarea autovehiculului având o masă totală maximă autorizată de până la 3,5 tone, atât timp cât este necesar pentru operaţiunea de distribuire a mărfurilor alimentare la unităţile comerciale.

Pentru autovehiculele care transportă mărfuri, altele decât cele prevăzute la alin. (2) lit. b), administratorul drumului public împreună cu autorităţile administraţiei publice locale, cu avizul poliţiei rutiere, vor stabili programe sau intervale orare pe timpul nopţii, în care oprirea sau staţionarea este permisă pentru distribuirea mărfurilor.

Se consideră parcare staţionarea vehiculelor în spaţii special amenajate sau stabilite şi semnalizate corespunzător.

Vehiculul oprit sau staţionat pe partea carosabilă trebuie aşezat lângă şi în paralel cu marginea acesteia, pe un singur rând, dacă printr-un alt mijloc de semnalizare nu se dispune altfel. Motocicletele fără ataş, mopedele şi bicicletele pot fi oprite sau staţionate şi câte două, una lângă alta.

Art.64.

Poliţia rutieră poate dispune ridicarea vehiculelor staţionate neregulamentar pe partea carosabilă. Ridicarea şi depozitarea vehiculelor în locuri special amenajate se realizează de către administraţiile publice locale sau de către administratorul drumului public, după caz.

Contravaloarea cheltuielilor pentru ridicarea, transportul şi depozitarea vehiculului staţionat neregulamentar se suportă de către deţinătorul acestuia.

Ridicarea vehiculelor dispusă de poliţia rutieră în condiţiile prevăzute la alin. (1) se realizează potrivit procedurii stabilite prin regulament.

Despre ZTB.ro

ZTB.ro este un agregator românesc de bloguri care colectează și afișează articole din diverse domenii, oferind vizibilitate bloggerilor și o platformă centralizată pentru cititori. Articolele sunt preluate prin feed-uri RSS/Atom și direcționează traficul către blogurile originale.

Articole recente