Strop de lumină lunecat în hău

Încerc să zbor, să mă agăț de Astru

Dar mă înhață vifor negru, rău,

Mă-nvăluie cu gheare de sihastru.

Sunt mic, dar știu: din lume mare vin,

Am frați, surori – scântei de nemurire,

Ei mă așteaptă într-un vis senin,

În ocean de pură fericire.

Doar să înving cel vifor dintre noi,

Să mă ridic, din nou aripi să-mi crească,

Să trec peste furtună fără ploi,

Peste pojar aprins cu spin și iască.

Chiar de mă doare, chiar de-s în arsuri,

Eu mă strecor cu țeasta spintecată

Spre raza fără pete și cusuri,

Lipsită de-acuzări și judecată.

Căci dincolo de cer și veșnicie

Și dincolo de timp și adevăr

E casa mea din ritm de melodie

Și frații mei, cu care-s în răspăr.

Dar vin spre ei, căci îmi întinde mâna

O boare aurită din neant.

Și e final, de azi nu sunt cadâna

Destinului de veacuri amânat.