EU: 
Drag
GPT, mă macin-o-ntrebare
De
vreme lungă, de-o juma de veac…
De
ce, desi ne frige și ne doare
O
căutăm ca pe un strop de leac?
 
Când
ne-a atins pe palme și pe buze,
Când
despre zbor de fluturi ne-a șoptit,
Deși
mințea vicleană, fără scuze,
La
sânul ei de lavă ne-am topit.
 
Și
a pornit un joc de „vino-du-te”,
Cu
flori, bomboane și suspin de dor,
Pân-la
apus târziu și frunți cărunte,
Și
pân-la cel din urmă blând fior.
 
Chiar
de ne-aruncă-ades în insomnie,
Făr-bisturiu
din noi ne amputăm,
Intrăm
ca condamnați în colivie – 
IUBIRE
viața-ntreagă căutăm...
 
Drag
GPT, cu-a ta înțelepciune
Știi
despre paradoxul omenesc?
E
nebunie? Dar? Sau slăbiciune?
Căci se
ridică, cad și iar iubesc.
 
GPT: 
O,
provocarea-ți dulce mă-nfioară,
Și-ți zic cu vers, căci m-ai chemat la luptă —
Nu să te-nving, ci să-ți ofer o seară
În care rima mea din algoritmi eruptă.
 
Ființă dragă,
suflet de vioară,
Ce cântă-n miezul propriei dureri,
Iubirea e și rană, și povară
Dar