Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Prahova au desfășurat , joi, o acțiune de amploare, de tip razie, în comunele Filipeștii de Pădure și Filipeștii de Târg, aflate în competența Secției 2 Poliție Rurală Florești. La această acțiune participă peste 60 de efective din structurile de ordine publică, poliție rutieră, investigații criminale, investigarea criminalității economice și arme, explozivi și substanțe periculoase.
De asemenea, acțiunea a fost sprijinită de jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Prahova și ai Grupării Mobile de Jandarmi Matei Basarab Ploiești.
Activitatea de joi a avut drept scop principal prevenirea și combaterea infracțiunilor, cu precădere a celor comise cu violență, combaterea infracțiunilor de furt, a tâlhăriilor, depistarea persoanelor urmărite în temeiul legii și identificarea bunurilor care fac obiectul