Între 10 mai și 8 iunie 2024, ANALIA SELIS și invitații săi din Argentina prezintă publicului român turneul național „TANGO AUTÉNTICO”. Într-un frumos parcurs artistic construit între țara sa natală (Argentina) și țara de adopție (România), turneul marchează 20 de ani de carieră artistică în România și 10 ani de când Analia Selis și-a dedicat întreaga activitate tangoului, dăruind publicului o serie de proiecte concepute în jurul celui mai pasional gen muzical.
În 2022, Comitetul Interministerial Argentinian i-a acordat distincția de „Country Brand Ambassador”, ca rezultat al contribuției sale la construirea identității naționale argentiniene în străinătate. Turneele naționale „Vă place tango?”, „Tango Simfonic”, „ArgEnTango”, „Symphonic Piazzolla”, „Interbelic Simfonic” – sunt toate o mărturie a pasiunii și dăr...