Administrația Națională de Meteorologie a emis o atenționare Cod galben de caniculă și disconfort termic pentru 12 județe, valabilă pe parcursul zilei de miercuri.
Se vor afla sub Cod galben județele Mureș, Alba, Sibiu, Bihor, Hunedoara, Arad, Timiș, Caraș-Severin, Mehedinți, Dolj, Olt și Teleorman.
Conform ANM, în cursul zilei de miercuri (28 iunie) în Banat, Crișana, sudul Olteniei, sud-vestul Munteniei și local în Transilvania, valul de căldură se va extinde, iar disconfortul termic va fi în accentuare. Indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge pe arii relativ extinse pragul critic de 80 de unități și local îl va depăși ușor. Temperaturile maxime se vor situa frecvent între 33 și 36 de grade.
Instabilitatea atmosferică va fi accentuată miercuri, pe arii restrânse, mai ales la munte, în est și sud-est. Astfel, vor fi intervale de timp cu averse torențiale, frecvente descărcări electrice, intensi