când oamenii îşi fug de înţelesuri şi fricile-şi ascund în firi tu să-nţelegi că pentru toti e-un soare şi-n palme, un destin! iar vieţile adună-n snopi pe-acelaşi drum au loc şi pietre dar şi oameni. esenţa e în umblet şi-n priviri adesea răni se-nchid doar ca să nu mai doară gândul că pe-acolo trecu cândva o lacrimă să sape-n zile asfinţit senin...