Când porțile școlilor se închid, inimile se deschid! În ciuda
contextului restrictiv pandemic, Școala Gimnazială Nr.17 din
Galați, la 48 de ani de la înființare, în ziua Sfintei Parascheva,
joi 14 octombrie 2021, își va deschide larg porțile inimii punând
în lumină elevii cu rezultate deosebite la învățătură și în
activitățile extrașcolare, proiectele educative realizate de
profesori dedicați, care insuflă cu pasiune tainele cunoașterii,
școlarilor de gimnaziu și din ciclul primar. Evenimentul stă sub
semnul bucuriei, al recunoștinței și al energiei. Clădirea, în prag
de finalizare a lucrărilor de modernizare, va îmbrăca haine de
sărbătoare realizate de cei mai talentați și creativi școlari, se
vor purta însemne specifice, ferestrele și pereții vor prinde
culorile veseliei, se va intona imnul școlii în acorduri de
chitară, atmosfera se va energiza printr-un flashmob în curtea
școlii sub bagheta magică a Ilioarei Marili - profa de distracție,
iar o dronă și multe camere performante vor surprinde cele mai
frumoase activități de creație, dans, recitare, artă plastică și
nenumărate surprize plăcute. Toate normativele în vigoare vor fi
respectate pe întreaga perioadă de desfășurare a evenimentului.
Minunatele momente vor fi puse la dispoziția publicului larg în
materiale video realizate cu profesionalism și încărcate pe canalul
de youtube al școlii. Asociată cu personalitatea poetului Nichita
Stănescu, putem afirma că tot ce are timp există. La mulți ani
spiritului școlii care deschide inimi! Camelia Stănilă Consilier
educativ/ Profesor pentru învățământ primar
Introdu adresa de e-mail si vei primi informatii despre noile
postari pe acest blog