„Aș fi făcut ca Putin”. Un ex-ministru riscă închisoare și nu regretă

  • Postat în Fapt divers
  • la 06-06-2023 08:06
  • 120 vizualizări

„Aș fi făcut ca Putin”. Un ex-ministru riscă închisoare și nu regretă

Fostul ministru slovac al Justiţiei şi fost preşedinte al Curţii Supreme a ţării sale, Stefan Harabin, a fost inculpat pentru că a salutat decizia preşedintelui rus Vladimir Putin de a invada Ucraina, a anunţat biroul procurorului.

Harabin a scris pe Facebook a doua zi după invazia rusă din 24 februarie 2022 că „ar fi făcut exact acelaşi lucru ca (preşedintele rus Vladimir) Putin”.

„El a fost inculpat pentru defăimarea unei ţări şi a unui popor şi, de asemenea, pentru că a făcut apologia unei crime”, a subliniat purtătoarea de cuvânt a Parchetului slovac, Zuzana Drobova.

Harabin ar putea primi o pedeapsă de până la trei ani de închisoare, potrivit cotidianului Dennik N.

Fostul ministru s-a declarat luni, 5 iunie, „mândru” că a făcut această declaraţie, pe care o menţine, fiind convins că Rusia a acţionat în respectul dreptului internaţional.

Harabin, un fost comunist în vârstă de 66 de ani, a mai spus într-un interviu difuzat de canalul de Youtube că Rusia are „datoria de a-i lichida pe toţi naziştii ucraineni responsabili pentru uciderea a 14.000 de copii, femei şi bătrâni în Donbas cu începere din 2014”, potrivit Agerpres.

Foarte critic la adresa UE, el a ocupat funcţia de ministru al Justiţiei în guvernul populist al premierului Robert Fico (2006-2009) şi a fost preşedinte al Curţii Supreme, înainte de a candida fără succes la alegerile prezidenţiale din 2019.

Slovacia, o ţară membră a Uniunii Europene cu o populaţie de 5,4 milioane de locuitori, a oferit Kievului un ajutor umanitar şi militar important de la invazia Rusiei în Ucraina.

La sfârşitul lui martie, Slovacia a indicat că a obţinut de la Statele Unite o ofertă pentru arme în valoare de peste un miliard de dolari, la un tarif redus, în compensaţie pentru cele 13 avioane de luptă MiG-29 promise Ucrainei.

Cotidianul RO