Muzeul Țării Crișurilor Oradea – Complex Muzeal, în parteneriat cu Consiliul Județean Bihor și Primăria Municipiului Oradea, invită copiii și adulții la atelierul „Paștele la Muzeul Memorial „Iosif Vulcan” – atelier de decorat oul de Paște cu tehnica șervețelului”. Evenimentul se va desfășura în perioada 7-11 aprilie și 14-16 aprilie, la sediul muzeului memorial din strada Iosif Vulcan nr. 16.
Atelierul se adresează persoanelor cu vârsta peste 6 ani și include:
- O discuție despre tradițiile pascale;
- Prezentarea detaliată, pas cu pas, a tehnicii șervețelului;
- Activități practice de decorare a ouălor, realizând astfel suveniruri unicat pentru Paște;
- Vizitarea Muzeului Memorial „Iosif Vulcan”.
Participarea este limitată la maximum 25 de copii pe grup, iar taxa este de 20 lei de persoană. Cei interesați se pot programa telefonic la numărul 0742.054.686, zilnic între orele 09:00-17:00.
Activitățile vor fi coordonate de Lavinia Ungureanu, muzeograf în cadrul serviciului Științele Naturii și Muzee Memoriale.
„Așteptăm participanții să descopere și să celebreze împreună tradițiile pascale într-un mod creativ și educativ”, transmit organizatorii.