ISTOVITA GOLGOTĂ
spaima sporește
odată cu drumul ochilor
spre lumile cuprinse
îndoielnicul luciu al genunii –
în supliciu sporit ca răsplată
purtată pe-o golgotă ce-și crește urcușul
până ce putrezește lemnul crucii
și sângele e spumă astrală
din odiseea mea în infern
nici pe cruce n-am deslușit rostul ursitei
MICA VEȘNICIE
dacă voi deveni pasăre
îmi voi pierde cuvântul
și voi cânta în glas sibilinic
pe-o corabie abandonată
pe insula ciclopilor
văzul îmi va fi cu o mie de ochi
prin strâmtoarea luminii
amestecată cu umbre
când zarea mi-e fără-nceput
e-atâta lumină zăvorâtă
dincolo de cerul albastru --
mica mea veșnicie
măsurată-ntr-o clipă
Aurelian Sârbu