Cu aproape două milioane de plicuri expediate în fiecare an în
perioada Crăciunului, un mic sat din Austria cu doar câteva sute de
locuitori, poate fi considerat deţinător al unui record mondial,
relatează AFP.
Aşezat pe vârful unui deal, pe un loc de pelerinaj datând din secolul al XVII-lea, în jurul unei biserici în stil baroc consacrată copilului Iisus, satul Christkindl (Micul Iisus) din nordul Austriei atrage mii de vizitatori la fiecare sfârşit de an.
Însă oficiul său poştal deschis temporar în fiecare an, de la începutul lunii decembrie până începutul lunii ianuarie, este cel care ce îi conferă un renume mondial. Din anul 1950 de aici pleacă anual aproximativ două milioane de scrisori şi vederi purtând timbrul şi ştampila Christkindl.
''Raportat la numărul de locuitori, este cu siguranţă un record mondial, mai ales că expedierile se derulează timp de doar şase săptămâni'', a declarat Eva Pötzl din cadrul Biroului de turism din Steyr de care acest sat aparţine.
Nu mai puţin de 16 angajaţi poştali sunt mobilizaţi în această perioadă pentru a aplica manual celebrul timbru.
''Scrisorile sunt prezentate direct de către utilizatori sau - în cazul cel mai frecvent - sunt dirijate printr-un serviciu special al Poştei Austriece pentru a fi obliterate aici", a explicat Pötzl.
Gerhard Eismayr, pensionar dintr-o aşezare vecină, a venit personal în Christkindl pentru a oblitera corespondenţa de Crăciun. "Pentru a le oferi rudelor mele ceva cu adevărat personal, nu există nimic mai bun decât poşta din Christkindl", a explicat acesta pentru AFP.
Figura lui Micului Iisus rămâne deosebit de populară în multe părţi ale Europei Centrale, unde el şi nu Moş Crăciun este cel care aduce în mod tradiţional darurile.
Christkindl se mândreşte, de asemenea, cu o iesle acţionată mecanic cu 300 de figurine animate şi o alta cu cel puţin 700 de personaje desfăşurată pe aproape 60 de metri pătraţi.
Satul a devenit un loc popular de pelerinaj la sfârşitul secolului al XVII-lea, după vindecarea miraculoasă a unui locuitor din Steyr care s-a retras în acest loc pentru a se ruga în faţa unei statui de ceară a Micului Iisus, reprezentare care se află şi astăzi în biserica din Christkindl.AGERPRES/(AS - autor: Dana Purgaru, editor: Mariana Ionescu, editor online: Anda Badea)
Sursa:AGERPRES
Data:22 dec 2017