Acordarea de îngrijiri medicale pacienților cu accidente vasculare cerebrale este o misiune riguroasă și, în același timp, complicată, potrivit lt. col. dr. Dragoș Nedelescu, medic specialist Recuperare Medicină Fizică și Balneologie de la Spitalul Militar Central „Carol Davila“, citat de Agerpres.
„AVC-ul reprezintă a treia cauză de mortalitate în România, după
cancer și bolile cardiovasculare. Impactul bolilor
cerebro-vasculare este de așteptat să crească în deceniile
următoare, ca urmare a schimbărilor structurii demografice“, arată
dr. Nedelescu.
Pentru reabilitarea precoce post-AVC este nevoie de o echipă
multidisciplinară.
Potrivit acestuia, AVC este o boală care determină costuri
semnificative la nivel uman și material, atât pentru pacient și
familia lui, cât și pentru societate.
„Pornind de la costurile umane, este important de știut că AVC este
în topul cauzelor de deces și dizabilitate. Anual, se produc în
lume aproape 16 milioane de AVC-uri inițiale (nerecidive), care
cauzează un total de 5,7 milioane de decese. Din pacienții care au
suferit un AVC, 15-30% rămân cu cel puțin o dizabilitate
permanentă. Este foarte important ca reabilitarea după un accident
vascular cerebral să se producă precoce. Conceptul actual impune ca
reabilitarea să înceapă în ziua în care s-a produs accidentul
vascular. În ceea ce privește intensitatea și durata recuperării
medicale, în prezent, tendința este de a fi crescute. Totuși,
momentul optim de debut al recuperării este incert. Susținătorii
terapiei precoce citează dovezi ale neuroimagisticii funcționale și
studii pe animale, care definesc perioada preinfarct ca fiind
momentul crucial de debut al recuperării. Inițierea precoce a
recuperării este o componentă-cheie a îngrijirilor medicale, dar nu
există un consens în definirea «terapiei precoce». Studiile care
compară inițierea «precoce» și «tardivă» a recuperării au raportat
ameliorarea prognosticului dacă terapia este începută în primele
20-30 de zile. Multe dintre complicațiile imediate ale AVC – TVP,
leziunile cutanate, apariția contracturilor, constipația și
pneumonia de stază – sunt legate de imobilizare. Astfel,
mobilizarea pacientului este o componentă fundamentală a
recuperării precoce“, explică medicul.
Din categoria:Politica