Avertisment crunt pentru România, după falimentul băncii din Silicon Valley! Ne paște o nouă criză financiară? / Analist economic: „E mult gunoi sub preș”
Apar nori negri la orizontul economiei globale, care amintesc de marea criză financiară din 2008-2009. Ca și atunci, vârful aisbergului este prăbușirea unei bănci importante din Statele Unite – este vorba de celebra Silicon Valley Bank, intrată brusc în faliment vineri, 10 martie.
Prăbușirea băncii Silicon Valley Bank, cunoscută și sub numele de SVB, este considerată cel mai mare faliment bancar de la criza financiară globală din 2008. Autoritățile americane au preluat controlul şi asupra Signature Bank a doua bancă americană în faliment, în decurs de trei zile. Piețele europene de acțiuni au înregistrat scăderi luni dimineață.
Frământări pe piețele europene
Eșecul Băncii Silicon Valley frământă piețele și ridică întrebări incomode. Va submina sistemul bancar pe scară mai largă și va declanşa o nouă criză? Comisia Europeană monitorizează situaţia după colapsul Silicon Valley Bank, care are o prezenţă extrem de limitată în Uniunea Europeană.
Analistul economic Adrian Negrescu a vorbit despre efectele prăbușirii SVB asupra pieței europene.
„Criza declanşată de prăbuşirea SVB (Silicon Valley Bank) denotă gradul ridicat de nervozitate şi de incertitudine din pieţele financiare. SVB, o bancă relativ medie din SUA, s-a prăbuşit din cauza retragerilor semnificative de capital, pe fondul unei politici nesăbuite de investiţii în sectorul startup-urilor, unul extrem de volatil. Atunci când investitorii speculativi, stimulaţi de un zvon privind situaţia fragilă a băncii, şi-au retras masiv depozitele, banca a fost nevoită să vândă ce mai poate, chiar şi în pierdere, pentru a face faţă retragerilor. N-a reuşit şi a ajuns la faliment”, a declarat analistul fiscal Adrian Negrescu pentru ziare.com.
Sistemul bancar, fisurat!
Specialistul spune că este posibil ca în perioada următoare vor mai fi probleme pe piața financiar-bancară.
„Ulterior, capitalurile speculative au mai provocat un faliment, cel al Signature Bank, o bancă cu un focus puternic pe zona de criptomonede. Şi acolo s-a dovedit faptul că bancherii nu au judecat corect echilibrarea balanţei – credite vs. depozite, astfel că prăbuşire a venit ca un castel de cărţi de joc.Nu este exclus ca, în perioada următoare, să vedem şi alte bănci şi fonduri de investiţii, asociate în special zonei crypto, că vor intra în dificultăţi financiare pentru că, aşa cum spuneam încă de anul trecut, zona crypto va fi debuşeul ideal pentru eliminarea tensiunilor din pieţele financiare, umflate puternic de tipărirea de bani din pandemie”, susține expertul.
Când vine mare criză?
Adrian Negrescu este de părere că nu vom asisa curând la o criză financiară ca în 2009, însă următorii ani vor fi grei.
„Emoţia, deciziile de moment, stilul impulsiv şi incontrolabil în care functionează pieţele financiare în acest moment vor continua să genereze probleme însă nu mă aştept să asistăm la o criză similară cu cea din 2009. Da, e mult gunoi sub preş, însă băncile sunt mai solide ca oricând, raportând profituri spectaculoase ca urmare a inflaţiei.Pe de altă parte, teoria economică spune că din inflaţie nu poţi ieşi decât prin recesiune. Astfel că, la un moment dat, cel mai probabil în 2025, după alegerile ce se vor ţine în multe ţări, să vedem o criză puternică, adica şomaj, închideri de firme şi creşteri spectaculoase de taxe, inclusiv în România”, a spus Adrian Negrescu.
National