Îi spuneam Olanda. O necăjeam mereu pierzându-i intenţiont “I” -ul de la începutul numelui. O fată, mai bine zis o colegă, vorbăreaţă, plină de viaţă, tot timpul cu zâmbetul pe buze, iscoditoare şi cu mintea brici care ştia să împletească în echipă spiritul înţelegerii, dar ar fi putut fără îndoială şi pe cel al discordiei dacă şi-ar fi pus în minte. N-a fost cazul. Ea cred e cea