Banca Națională a României este o instituție
venerabilă, cu o tradiție bogată acumulată în peste un secol de
istorie instituțională care se îmbină, și adesea se suprapune, cu
istoria națională. A fost înființată în anul 1880, fiind a 16-a, în
ordinea înființării, dintre cele aproape 200 de bănci centrale din
lume, înaintea celor din Japonia, Italia, Elveția sau Statele Unite
ale Americii.
Pentru înfiinţarea unei bănci centrale era necesară atât
susținerea politică, cât şi întrunirea condițiilor economice și
sociale: stabilitate politică și monetară, dezvoltare constantă a
industriei și comerțului, creșterea numărului de bănci și societăți
comerciale, creșterea numărului populației, mai ales urbane.
Astfel, la 17 aprilie 1880, este publicată în Monitorul Oficial
Legea pentru înființarea unei „bănci de scompt și circulațiune”,
iar Carol I promulgă Statutele BNR, cu precizarea regulilor de
organizare, funcționare și administrare ale băncii.
Citește articolul - click
AICI