Bărbat din Bistra, decedat într-un tragic accident cu bicicleta electrică. Acesta s-a răsturnat pe un cap de pod, după ce a intrat într-o turmă de vaci

  • Postat în Mass Media
  • la 19-06-2025 06:03
  • 8 vizualizări
Bărbat din Bistra, decedat într-un tragic accident cu bicicleta electrică. Acesta s-a răsturnat pe un cap de pod, după ce a intrat într-o turmă de vaci
Imaginea este preluată automat împreună cu articolul de pe Oradea Info - Stiri Oradea, informatii, evenimente din Oradea

Un accident rutier soldat cu decesul unui bărbat a avut loc în dimineața zilei de 19 iunie, la ora 06:47, pe drumul comunal 121 din localitatea Bistra, județul Bihor. Potrivit informațiilor furnizate de IPJ Bihor, polițiștii Biroului Rutier Marghita au fost sesizați printr-un apel la 112 cu privire la producerea accidentului.

Din primele cercetări efectuate la fața locului, s-a stabilit că victima, un bărbat de 63 de ani din Bistra, se deplasa cu o bicicletă electrică, moment în care s-ar fi intercalat într-o turmă de vaci condusă în aceeași direcție, pe partea dreaptă a carosabilului. În urma manevrei, acesta ar fi pierdut controlul direcției, a lovit un cap de pod de acces într-un imobil și s-a răsturnat.

Din păcate, leziunile suferite i-au fost fatale, bărbatul fiind declarat decedat la fața locului.

„Continuăm cercetările pentru a stabili cu exactitate cauzele și împrejurările în care s-a produs acest accident rutier tragic,” au transmis reprezentanții Poliției Rutiere Marghita.

Traficul rutier nu a fost afectat de producerea evenimentului.

Despre ZTB.ro

ZTB.ro este un agregator românesc de bloguri care colectează și afișează articole din diverse domenii, oferind vizibilitate bloggerilor și o platformă centralizată pentru cititori. Articolele sunt preluate prin feed-uri RSS/Atom și direcționează traficul către blogurile originale.

Articole recente