Polițiștii din cadrul Secției de Poliției nr. 2 Ploiești au fost sesizați la data de 21 octombrie a.c. de către un bărbat despre faptul că în apartamentul său se află o persoană necunoscută.În baza celor sesizate, polițiștii s-au deplasat la fața locului, cu rapiditate, constatând faptul că cele sesizate se confirmă, în apartament s-ar fi aflat o persoană care a refuzat să deschidă ușa apartamentului. În urma activităților desfășurate polițiștii au reușit să pătrundă în imobil, unde au imobilizat și identificat persoana banuită de comiterea faptei ca fiind un bărbat de 50 de ani, din comuna Păulești.În urma probatoriului administrat față de acesta fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore.După prezentarea în fața Judecătoriei Municipiului Ploiești, față de bărbatul în cauză a fost luată măsura controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile.<