Bărbați din Prahova depistați după ce au comis infracțiuni la regimul rutier

 

La data de 18 iunie a.c, în jurul orei 13.30, polițiștii din cadrul Secției Rurale de Poliție Florești, în timp ce desfășurau activități de verificare și control al traficului rutier în comuna Filipeștii de Târg au oprit, pentru control, pe DJ 101 I, un autoturism condus de un bărbat de 53 de ani, din comună. La solicitarea documentelor personale și ale autoturismului, polițiștii au constatat faptul că bărbatul emana halenă alcoolică, motiv pentru care a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând valoarea de 0,75 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, conducătorul auto a fost condus la o unitate medicală în vederea recoltării de mostre biologice de sânge.În cauză, cercetările sunt continuate de polițiști în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul pe drumurile publice sub influența băuturi