CSM CSU Oradea a obținut o victorie crucială în FIBA Europe Cup, ediția 2024/25, învingând PAOK Salonic cu 83-74, în cadrul etapei a 5-a din Grupa M.
Partida, desfășurată miercuri, 29 ianuarie, la Oradea Arena, a fost una de mare intensitate, având implicații directe asupra calificării în sferturile de finală ale competiției.
„A fost un meci extrem de disputat, iar miza a fost imensă pentru noi. Fără victorie, șansele noastre s-ar fi diminuat considerabil. Am dat totul pe teren și rezultatul reflectă acest lucru„, a declarat reprezentantii clubului.
Meciul a fost marcat de echilibru, cu opt schimbări la conducere și un joc deschis până la final. CSM Oradea a câștigat trei dintre cele patru sferturi, iar ultimul s-a încheiat la egalitate. Scorul pe sferturi: 22-20, 20-20, 19-18, 22-16.
Performanțele individuale au fost decisive pentru succesul echipei gazdă. „Donatas Tarolis a fost excepțional și a contribuit decisiv la victorie, cu 30 de puncte și 5 recuperări. De asemenea, Paulius Petrilevicius, Kalif Young și Travante Williams au făcut un joc combativ, iar Brandon Brown a adus un plus de creativitate. Sayeed Pridgett a avut o prestație inspirată, consolidând succesul nostru„, au precizat reprezentanții clubului.
Iată ce a declarat baschetbalistul Donatas Tarolis, originar din Lituania, la finalul jocului:
„A fost un meci foarte dificil. Știam cine este în fața noastră, PAOK este o echipă redutabilă, neînvinsă în grupa noastră până în această seară. De asemenea, am conștientizat că victoria este obligatorie. Condițiile nu au contat, important era să o obținem. Mă bucur foarte mult că în astfel de condiții au reușit să performăm și să învingem. Au fost momente bune și momente mai puțin bune în acest meci pentru noi, dar nivelul de concentrare și de efort au fost cele corecte pe toată durata jocului. Cred că asta a fost cheia.”
Chestionat pe margine precedentelor confruntări cu acest oponent, pierdute la mare luptă și diferențe minime, Tarolis a replicat:
„Firește că ne-am dorit să ne revanșăm. Ca să zic așa cele două înfrângeri după meciuri echilibrate cu PAOK au adus un plus de motivație întregii echipe, dar cred că indiferent de acest lucru, am înțeles că nu există o altă șansă pentru noi. Dacă pierdeam acest meci era finalul campaniei europene pentru noi. Așa continuăm să credem și să sperăm că în ultima etape vom învinge la Kalev, iar PAOK va câștiga la Dijon într-un meci a cărui miză va fi locul 1.”
„Ne-am dorit foarte tare să câștigăm acest meci. Este o victorie care ne ține în cărțile calificării. De asemenea, este o victorie împotriva unui adversar important, a unei echipe care nu pierduse în această fază a competiției și care dispune de o tradiție uriașă în baschetul european și este un nume important în baschetul elen„, a declarat Cristian Achim
De cealaltă parte, PAOK Salonic a evoluat cu formula completă, dar nu a reușit să contracareze determinarea echipei din Oradea. Cedric Henderson Jr și Shavar Reynolds au fost cei mai buni marcatori ai formației elene, fiecare cu 18 puncte.
Aceasta a fost prima înfrângere a lui PAOK în această fază a competiției. „Am avut două înfrângeri la limită în meciurile anterioare cu PAOK, ceea ce ne-a determinat să luptăm și mai mult pentru această victorie„, a adăugat un oficial al clubului orădean.
CSM CSU Oradea se află acum pe locul 3 în Grupa M, cu un bilanț de 2-3. Pentru a se califica, echipa trebuie să obțină o victorie în ultima etapă, în deplasare la BC Kalev/Cramo, și să spere că PAOK Salonic va învinge pe JDA Bourgogne Dijon. Meciurile decisive vor avea loc pe 5 februarie.
Înaintea ultimei etape situația în clasament este următoarea: