Azi vă povestesc despre Biblioteca
Nopţii (titlul original The Library at
Night), una dintre cărţile autorului Alberto
Manguel, apărută în traducerea Ancăi Stoiculescu la
Editura Nemira. O carte scrisă frumos, cu emoţie
şi căldură, având la bază pasiunea nestinsă a autorului şi multă
documentare pentru subiectul ales. Drumul cărţii spre mine este o
poveste în sine deşi, odată aplecată spre ea, lectura a fost
rapidă. Am primit această carte cu mult timp în urmă, fiindu-mi
încredinţată de o prietenă, tocmai pentru că s-a gândit că aş putea
găsi cuvintele potrivite prin care să v-o aduc şi vouă,
recenzând-o. Nu ştiu dacă voi reuşi să-i fac dreptate cărţii cu
recenzia mea, pot spune cu siguranţă că este una dintre acele cărţi
pe care orice iubitor de carte ar trebui să o citească şi mi se
pare o lectură necesară unui bibliotecar. Frumoasa carte a stat
tăcută şi plină de speranţă să pun mâna şi s-o deschid, multă
vreme. După un timp, mă privea cu reproş şi părea doar să-şi
întindă timid coperţile înspre mine de pe marginea noptierei, de pe
colţul biroului. Am purtat-o după mine la servici, am dus-o în
concedii, am „aprofundat” doar coperta şi cele două cuvinte scrise
cu auriu, mare pe un fond întunecat, întrebându-mă (anterior
lecturii ei) despre ce ar putea fi vorba în ea. Privind-o, parcă mă
pedepseam să nu o deschid, ceea ce nici eu, nici un alt bibliotecar
nu ar face în mod normal. Aşa că, neştiind despre ce e vorba,
necitind nimic despre autor, „biblioteca nopţii” mă trimitea cu
gândul la orice, de la invitaţie la lectură, până la un thriller
sau roman poliţist. Prima conexiune involuntară m-a dus cu gândul
la una dintre cărţile poliţiste româneşti pe care le-am citit în
tinereţe: Atac în bibliotecă, a scriitorului George Arion.
Greutatea de-a deschide cartea, îmi dau seama acum, după mult timp,
nu era decât un mod inconştient de a refuza ceva ce-mi făcea
plăcere. Viaţa vine cu tăvălugul ei peste noi toţi şi era rândul
meu să fiu încercată atunci. A fost prima dată când nu am lăsat
cărțile să mă aline. Departe de-a fi orice mi-aş fi imaginat,
cartea m-a surprins şi m-a captivat imediat ce am început-o. Deşi
este o carte non-beletristică, trebuie să fiu de acord cu cei de la
Washington Post Book (al căror citat se află pe coperta a patra a
cărţii) când scriu că este o carte absolut fermecătoare,
captivantă pentru orice pasionat de lectură. Da, Alberto
Manguel a reuşit să scrie într-un mod vizual, cald, fascinant,
interesant şi deosebit … despre biblioteci, despre cărţi, despre
universul creat de ele, despre istoria alcătuirii unor biblioteci
şi a organizării lor. Am mai scris despre cărţi unde cartea şi
locurile destinate ei sunt magice (exemple ce îmi vin rapid în
minte sunt Povestea anticarului, de Charlie Lovett; sau
Cartea pierdută a vrăjitoarelor, de Deborah
Harkness) dar această carte este mai aproape de genul acela
impresionant de frumos şi dens de informaţii pe care Umberto Eco
l-a avut în Istoria tărâmurilor şi locurilor legendare.
Totuşi, deşi Eco este unul dintre preferaţii mei, cred că în cartea
de faţă Manguel a reuşit performanţa de a scrie într-un mod aproape
poetic şi foarte apropiat despre un subiect demn de orice tratat de
biblioteconomie. O asemenea carte poate scrie cineva doar când este
un adevărat cunoscător, un iubitor de lectură, un om cu o cultură
impresionantă şi o poveste de viaţă la fel de plină. Cred că noi
toţi cei care avem o bibliotecă sau şi mai mult, cei ce avem
norocul să lucrăm într-una, ne regăsim în textul cărţii, care mi se
pare un continuu şir de citate demne de a fi reţinute:
Iubirea faţă de biblioteci, ca mai toate iubirile, trebuie
învăţată. Niciun om, păşind pentru întâia oară într-o încăpere
confecţionată din cărţi, nu va şti, instinctiv cum să se poarte, ce
anume trebuie să facă, ce i se făgăduieşte, ce i se permite. […] În
tinereţea-mi nesăbuită, pe vremea când prietenii mei visau la fapte
de vitejie în domeniile ingineriei, dreptului, finanţelor sau
politicii naţionale, eu visam să devin bibliotecar. (citat din
Alberto Manguel, cuvânt înainte la Biblioteca Nopţii, Bucureşti,
Nemira, 2011).
Descrierea spaţiului bibliotecii, aranjarea şi ordonarea
rafturilor, istoricul sistemelor de ordonare, modul prin care se
face trierea şi achiziţionarea cărţilor nu te-ar duce cu gândul la
o poveste. Şi totuşi fiecare rând mi s-a părut încărcat de
semnificaţiile personale pe care autorul, în imensa lui preţuire pe
care o are pentru fiecare dintre cărţile pe care le-a citit,
reuşeşte să ni le transmită, să ne facă să retrăim momente
similare. Citind prefaţa şi primul capitol în care autorul descrie
modul în care a fost absorbit de biblioteca proprie, de reuşita de
a-şi organiza şi muta cărţile pe rafturi, mi-am amintit în mod viu
şi cald fiecare încercare de-a mea (pe vremea când nu eram
bibliotecar) de a-mi organiza şi eu cărţile din bibliotecă. Îmi
creasem şi eu diferite sisteme de notare pe cotor şi opisuri în
care să regăsesc mai uşor cărţile. Căldura amintirii o leg nu doar
de cărţi ci mai ales de faptul că îi aveam alături pe cei dragi
mie, era un efort colectiv (al întregii familii) şi o satisfacţie
împărtăşită atunci când terminam. Obișnuiam, obișnuiesc de fapt,
pentru că încă o fac, să mă uit cu mare plăcere la cărţile cuminţi
din rafturi, la modul în care par să comunice între ele şi cu mine,
prin minte trecându-mi instant poveştile citite doar privindu-le
coperţile. Le poți regândi, le poți atribui noi valori adăugând
fiecare emoție pe care conținutul lor ți le provoacă, fiecare
trăire adevărată pe care o ai citindu-le. Un cuvânt, o frază, un
nume comun, pot să lege povești, pot să îți deschidă noi orizonturi
și o altă înțelegere a lecturii.
…pe timpul nopţii, când lămpile din bibliotecă sunt aprinse,
lumea de afară dispare şi nu mai există decât acest spaţiu al
cărţilor. (op.cit, p.18) … atmosfera se schimbă. Sunetele se
estompează, vocea gândurilor prinde puteri. (op.cit. p. 19).
Alberto Manguel vorbește nu doar de biblioteci, nu doar de
cărți, ci de ideea lor de continuitate, de permanență. Biblioteca
din Alexandria a dispărut fizic, dar mitul ei în timp a crescut și
i-am atribuit valori imense fără a ști ce comori ascundea de fapt.
Despre achiziția de carte și importanța acesteia am reținut că în
spatele unei biblioteci realizate, este una refuzată, una ale cărei
posibilități nu s-au concretizat: din lipsă de spațiu, de bani,
dintr-o subiectivitate a celui care achiziționa cărțile, din motive
politice sau istorice concrete. În Biblioteca nopții se
parcurge, într-un fel, istoria lumii, evoluția sau involuția umană,
prin felul în care au fost concepute, dezvoltate, tratate, aranjate
sau distruse bibliotecile. Dacă ești un om al cărții, dacă îți
place istoria, dacă vrei să afli mai multe despre cultura și
civilizația lumii, cât și despre istoria și dezvoltarea
bibliotecilor, este o carte pentru tine! Este o carte deosebită,
caldă, minunată, plină de informații utile, de povești de care nu
am auzit până acum, așa că v-o recomand cu mare căldură.
Autorul, Alberto Manguel, este cetățean argentinian, canadian
și francez, fiind un om care a trăit în multe alte locuri, a citit
mult și a fost familiarizat cu diferite culturi. Deși s-a născut în
Argentina, la Buenos Aires (în 1948), a crescut în Tel-Aviv,
Israel, pentru că tatăl său a fost ambasador argentinian acolo. Așa
se face că a vorbit în engleză și germană înainte de a vorbi
spaniola, pe care a început s-o învețe abia la 7 ani, când s-au
reîntors în Argentina. Una dintre cele mai importante amintiri ale
sale este de pe vremea când avea 16 ani și, lucrând într-o librărie
după ore, l-a cunoscut pe scriitorul Jorge Luis Borges. Acesta,
aproape orb, avea nevoie de cineva care să-i citească. Manguel a
făcut această plăcută și instructivă muncă, citindu-i lui Borges de
câteva ori pe săptămână, timp de aproape patru ani (din 1964 în
1968). A fost un lucru benefic pentru amândoi, dar mai important
pentru Manguel, căruia conversațiile avute cu scriitorul i-au
influențat în mare măsură destinul. În 1967 a făcut un an de
facultate, la care a renunțat pentru a lucra la o editură, care îi
va deveni agent literar peste 20 de ani. Între anii 1970 și 1982 a
fost jurnalist și editor, în aceste calități străbătând lumea,
trăind în locuri și țări cum ar fi: Italia, Anglia, Franța, Tahiti.
A scris, a fost recompensat cu numeroase premii pentru lucrările
sale, a cunoscut oameni care l-au influențat sau împreună cu care a
scris unele dintre operele sale (mă gândesc la Gianni Guadalupi la
sugestia căruia și împreună cu care a scris The Dictionary of
Imaginary Places). În 1982 s-a mutat în Canada, la Toronto,
unde a locuit până în 2000. Din 2000 s-a mutat în Franța, în
Poitou-Charentes, unde el și partenerul său au cumpărat și
restaurat o biserică medievală în care a găsit locul potrivit
pentru impresionanta sale bibliotecă, de aproape 40000 de volume,
despre a cărei aranjare și locație specială, scrie în Biblioteca
Nopții. Alberto Manguel este un scriitor remarcabil, de o vastă
cultură și cu un bagaj de viață la fel de interesant. Este un om al
cărților, un adevărat bibliotecar, sau ceea ce presupune acest
termen. A scris numeroase alte cărți, din care biblioteca noastră
deține pentru împrumut: Biblioteca nopții (2011),
Istoria lecturii (2011), Jurnal de lectură : Un Don
Juan al cărților (2012), Un cititor în pădurea din
oglindă (2016), apărute toate la Editura Nemira.
P.S. Am fost curiasă cum arată biblioteca autorului și am
găsit online poze, dar care sunt protejate de drepturile de autor.
Tot ce pot să fac, este să vă îndrum să le vedeți, mai ales dacă
citiți cartea, sau cărțile lui, ca să vă faceți o idee despre cum
arată locul despre care scrie cu atâta drag. Și puteți să-l
ascultați vorbind la o emisiune radio, despre cărțile lui preferate
și despre autorii victorieni pe care îi apreciază.
Întrebarea bibliotecarului, la final: Ați citit vreuna dintre
cărțile autorului? V-au plăcut? Cum v-ar fi lumea fără cărţi, fără
biblioteci?
