E a o mie una oară când o dau in bară din cauza copilăriei mele... din cauza faptului că mă comport ca un copil şi nu fac față responsabilităților cu tupeu...
Mă comport ca un copil, ador asta, dar realizez că trebuie să mă maturizez, trebuie să renunț la a fii copil in favoarea maturității şi să nu îmi mai creez singură situații stresante care mă demoralizează şi mă fac să mă dezumflu ca un balon ce îmbrățișează un cactus in deşert...
Copilăriile şi-au avut rostul lor, dar nu mai este momentul şi nici locul. Am ajuns in lumea adulților, unde nu mai merge să te rogi şi să faci față tristă ca să scapi de responsabilități. Trebuie să ți le asumi la fel şi rezultatele. Trebuie să îți asumi fiecare alegere pe care o faci, fiecare cuvânt pe care îl spui, fiecare faptă pe care o faci. Chiar cu riscul de a fi judecat şi batjocorit sau cu riscul de nereușită, trebuie să te comporți ca un adult responsabil de 20+ de ani, care nu se mai poate ascunde după fusta lu' mami.
Maturitatea este locul in care trebuie să fii copil numai rareori şi numai cu persoanele potrivite la momentul potrivit. Trebuie să te întăreşti şi să mergi după ceea ce îți aparține şi după ceea ce contează pentru tine. Nu rezolvi nimic dacă eşti fricos sau papă-lapte. Gata, de azi încolo nu mai sunt papă-lapte. Spun ce mă deranjează, fac ce ma face pe mine să mă simt bine, şi spun verde-n față tot. Gata! Nu mai merge aşa. Trebuie să fac asta. Da' ce puii mei...