La Chișinău se derulează o furtună într-un pahar cu apă: conform președintei Maia Sandu, rușii plus alte cîteva popoare adiacente se ocupă de cîteva luni cu lovituri de stat menite să dărîme guvernarea legitimă de peste Prut. Un scenariu prost, foarte greu de vîndut românilor, care de la revoluție încoace au parte în medie de cîte o ”lovitură de stat” la fiecare doi ani așa că s-au plictisit de mult de toate formele acestora. Circul de la Chișinău are, mai degrabă, cu totul alte explicații, începînd cu marea dezamăgire numită Maia Sandu, cu situația economico-socială dramatică a țării și terminînd cu ascensiunea rusofililor în sondaje, semn că domnia euroatlantismului se apropie vertiginos de final.

Alerta de lovitură de stat declanșată ieri de Maia Sandu, cu absența oricăror probe, este pentru români vînzarea de castraveți grădinarilor. Poate scenariile ei vor fi prinzînd la alte state, dar nu și la noi, unde ”loviturile de stat” se țin lanț de trei decenii și le dau, periodic, toate forțele politice, prin rotație.

Istoria post-comunistă chiar a început cu o semi-lovitură de stat, în decembrie 1989; dincolo de ea, mai toate scenariile înfierbîntate aruncate de politicieni pe piață cu regularitate nu reprezentau decît perdele de fum pentru varii probleme cotidiene pe care nu erau în stare să le rezolve.

Poate cel mai aproape de o situație reală am fost în 1999, cînd cu mineriada de la Costești și declararea în premieră a stării de urgență. Atunci s-a vorbit de implicarea Rusiei, prin intermediul unor politicieni autohtoni, precum Vadim Tudor și PRM, dar dovezile nu au apărut niciodată.

În anii 90, toate mișcările de stradă, începînd cu golaniada și terminînd cu cele sindicale, erau tentative de lovituri de stat în gurile celor de la FSN/FDSN/PDSR. Cu tot cu ”legionarii” care le finanțau din afara țării.

Prin anii 2000 aveam și atentate cu virusuri la adresa liderului opoziției, Ion Iliescu, ”dezvăluirile” venind inclusiv de la viitorul șef al SRI.

În mandatele lui Băsescu, ”loviturile de stat” s-au ținut lanț. Suspendările prezidențiale din 2007 și 2012 au fost ”lovituri de stat” pentru PD.

Modificarea legii referendumului din 2007 a fost tot lovitură de stat, conform președintelui Băsescu, iar un an mai tîrziu el îl acuza pe Ion Iliescu de specializări în lovituri de stat. Teza unei noi suspendări a președintelui, vehiculată de PSD în 2008, era pentru PD o nouă lovitură de stat. În 2009 era rîndul PNL să acuze PD de tentativă de lovitură de stat din cauza unui proiect de OUG privind abrogarea legilor, iar PSD, din cauza destrămării coaliției de guvernare. În anul următor, Victor Ponta declara că se așteaptă la o lovitură de stat din partea lui Băsescu, în schimb Raluca Turcan anunța că PSD și PNL ”vor să legitimeze lovitura de stat permanentă”.

După noua suspendare, din 2012, până și presa externă preluase retorica loviturii de stat de la București, iar Băsescu se cerea la Parchet să prezinte dovezi privind puciul. Lovitură de stat era pentru PSD și PNL și decizia PDL de a boicota referendumul. ”Cei care au organizat lovitura de stat eșuată trebuie să răspundă în fața instituțiilor” decreta Băsescu după referendum.

În 2013, Stolojan informa românii că ar fi fost deja în Schengen dacă nu era lovitura de stat, iar Băsescu anunța altă lovitură de stat a PSD și PNL, mai exact tentativa de a schimba Constituția ”pentru a instala o maimuță la Cotroceni”.

În 2014, se comemorau de către PMP-ul lui Băsescu doi ani de la lovitura de stat din 2012. În 2015, pesediștii vorbeau despre o lovitură de stat în cazul tragediei de la Colectiv care dusese la demisia premierului Ponta. În 2017, inflație de lovituri de stat: în ianuarie era scandalul legilor justiției, dreapta acuza o lovitură de stat pesedistă, Liviu Dragnea denunța o lovitură de stat cetățenească, apoi, în vară, PSD vorbea de lovitură de stat din cauza refuzului propriului premier Sorin Grindeanu de a demisiona. Rîsul curcilor, nu alta. În toamnă, PSD și ALDE denunțau dosarul Belina drept tentativă de lovitură de stat, iar în 2018 Cătălin Predoiu cerea comisie de anchetă a loviturii de stat din 2012.

Era doar încălzirea.

În august, avea să vină marea ”lovitură de stat” de la mitingul diasporei. Acuzații grave, din toate taberele și de la cel mai înalt nivel, începînd cu Liviu Dragnea, liderul PSD. S-a lăsat cu audieri la parchet, mai ales după ce Dragnea vorbise public de finanțarea externă a ”puciului”.

”Crima organizată dă o lovitură de stat în România” contraataca Raluca Turcan. Tot lovitură de stat era declarată și afirmația lui Dragnea privind posibila suspendare a lui Iohannis. Și la fel și plîngerea penală a lui Ludovic Orban împotriva premierului Viorica Dăncilă, pentru înaltă trădare.

În următorii ani, s-a discutat aprins despre ancheta ”loviturii de stat” din 10 august care bătea pasul pe loc, așa, ca să nu se răcească tema.

Una peste alta, se vede cu ochiul liber că teza perpetuă a ”loviturilor de stat” e apanajul statelor cu democrații fragile; incapabile, cum spuneam, să rezolve adevăratele probleme ale societății, guvernările din asemenea state – iar România și Moldova se încadrează perfect în profil – aruncă periodic în ochii cetățenilor ideea că forțe oculte, în general cu sprijin extern furnizat de state care urăsc visceral democrația, plănuiesc permanent răsturnarea de la putere a conducerilor legitime.

Cum s-a dovedit mai mereu, lipsesc și dovezile care să susțină acuzațiile grave, la fel cum mereu e lipsă la apel pedepsirea vinovaților.

Nici Maia Sandu nu a furnizat cea mai măruntă probă în povestea cu lovitura/loviturile de stat de la Chișinău. Mesajele oricum sunt derutante: pe de-o parte, Sandu a vorbit despre mai multe tentative deja produse și dejucate anul trecut, în perioada octombrie-decembrie, dar despre care la acea vreme nu a făcut referire. Pe de altă parte, ea vorbește și despre planuri de viitor, în derulare.

Despre care a aflat de la Zelenski, dar au fost confirmate și de serviciile secrete moldovenești. Tot fără minime dovezi, desigur.

Una dintre cheile problemei ar putea fi apelul Maiei Sandu la parlamentul moldovean să aprobe cît mai repede niște legi speciale, care să ușureze lupta autorităților de peste Prut cu forțele ostile care vor destabilizarea țării.

Încă nu știm despre ce legi e vorba și ce ar putea aduce ele.

La Chișinău, meciurile sunt, însă încinse.

Zilele trecute, doi deputați din partea comuniștilor și socialiștilor au băgat un proiect de modificare a codurilor penale prin care se va sancționa cu pușcăria de până la 9 ani orice propagandă sau tentativă concretă de ”lichidare” a statalității republicii, mai ales dacă ele sunt susținute din exteriorul țării.

„Chemările de aderare la un stat vecin, de participare la războaie străine, declarațiile de la tribuna Parlamentului despre inexistența limbii de stat și a statului – în orice altă țară din lume, astfel de declarații sunt calificate drept acte de înaltă trădare și îndemnuri la subminarea statalității și sunt pedepsite dur prin lege! Astăzi propunem un proiect de lege potrivit căruia orice apel la lichidarea Republicii Moldova sau unirea cu un alt stat să fie pedepsite. Deja astăzi, fiecare deputat, fiecare cetățean al Republicii Moldova trebuie să se decidă pentru bunăstarea cărei țări luptă și să susțină acest proiect de lege”, a anunțat unul dintre inițiatorii legii, socialistul Alexandr Nesterovschi.

Conform acestei legi, în Moldova unionismul se va sancționa cu închisoarea; orice apel la unirea cu România te va putea trimite după gratii.

O legislație care e mai greu de adoptat azi, dar nu și după viitoarele alegeri, la care sondajele relevă o înfrîngere zdrobitoare a partidului Maiei Sandu, la fel cum nu îi dau prea mari șanse la un nou mandat prezidențial, anul viitor.

Teza loviturii de stat care a explodat la Chișinău trădează frica de viitor a Maiei Sandu, aflată pe tobogan electoral.

Rămîne de văzut în perioada imediat următoare dacă aceeași teză devoalează și intenția reală a promovării unei legislații ”speciale”, care riscă mai degrabă să tensioneze situația decît să o calmeze.

Moldova are deja o situație foarte specială; de la invazia rusă încoace e singura țară europeană, pe lîngă Ucraina, aflată în stare de urgență, prelungită la fiecare 60 de zile, deși argumentele cam lipsesc.

Iar frica Maiei Sandu e cel mai bine trădată de o decizie cel puțin șocantă, aceea de a forța demisia guvernului Moldovei într-o perioadă cînd ea singură recunoaște că, pe lîngă războiul din proximitate, țara se confruntă cu tentative ale unui grup de state precum Rusia, Belarus, Serbia ori Muntenegru de a ”destabiliza” țara prin ”mercenari” șamd.

A îndepărta guvernul fix în asemenea moment, fără explicații oficiale, înseamnă a trasa în imaginarul colectiv o linie clar de unire a tentativelor de lovitură de stat cu activitatea cabinetului Natalia Gavrilița.

Un joc riscant, foarte periculos pentru democrație pe care îl face președinta Maia Sandu; să vedem cît va întinde zgîrciul.