Salutare la Boieri Dumneavoastra! Am zis ca in prag de vacanta, adica in plina efervescenta de facut liste, cumparaturi, provizii, pungi, pungute, traistute, valize (caci da, la sfarsitul saptamanii pornim cu fordulica spre insoritul litoral, nu, nu al nostru, tot al lor), am zis deci, ca daca tot nu-mi vad capul de trebi, sa mai fac o trebusoara si anume o provocare despre care facem vorbire cam demultisor: o briosiada, bre!
.... ia ca mor daca nu va impartasesc noua mea idee de eficienta in bagaje si in conservarea nervilor mei, reteta succesului sunt traistutele de panza cu sau fara fermoar, ETICHETATE (adica scrise pe ele cu markerul), Boieri Dumneavoastra! Vrea plodul sau doreste sotul o pereche de ochelari sau o sapca, nu-i mai lasam ca anii trecuti sa caute a paguba in valiza aia prima din stanga din coltul drept al camerei, stiind clar ca tot noi (noi adica zanele bagajelor) ne ducem sa le dam, bombanind suprem, ceea ce cauta (care e exact acolo unde am zis ca e). Neeeeee, anul asta ii executam scurt: saculetul gri din cuier, scrie pe el, de acolo iei, acolo pui la loc ca altfel ramai fara!!!! A? ce ziceti?
Asa....deci zilele trecute, ne-avand eu ce face (vorba vine, ca aveam), mi-a intrat in feed reteta asta de briose cu lamaie. Bine, autoarea le zice muffinsi, dar v-am expus teoria mea cu muffinsi/briose/cupcakes, deci sunt, generic, briose. Si cum de cateva ore eram dragalas acompaniata de refrenul cunoscut "da' ceva dulce facut in casa nu avem si noooooi?", pe data m-am mobilizat. Adica nu pe data, ci abia ieri, dar m-am mobilizat. Mai ales ca da, briose cu lamaie inca nu aveam in repertoriu. Si da, aveam 2 kile de lamai, cumparate "sa fie acolo, poate luam si la noi". Mda, ca in Grecia n-or avea lamai, trebe sa le duc eu pe astea de ro gata mucegaite.... Adica m-am asigurat si de existenta materiei prime, nu ca atunci cand am vrut sa fac biscuiti cu lamaie si mac dar au iesit fara lamaie si fara mac ca n-aveam in casa :).
Sa revenim!
Asadar reteta e cea de la linkul de vi l-am dat, adica:
2 oua
120 g zahar (eu am pus doar vreo 80, ca atat aveam in casa, se pare ca nu m-am asigurat temeinic de existenta materiei prime)
coaja de la 1 lamaie
zeama de la 1 lamaie (apx 50 ml)
60 ml ulei
40 g amidon
150 g de faina
jumatate de pliculet de praf de copt.
Toate cele de mai sus se pun pe rand unele dupa altele si se bat cu mixerul. Daca aveti un copil in dotare care sa se ocupe de mixer, ati rezolvat treaba cu efort minim. Desigur, depid de copil, Pimpe a ridicat de 2 ori mixerul din castron fara sa-l opreasca, la fiecare ridicare inregistrandu-se o dublare a efortului ma-sii de a curata prin jur, dar eu inca mai cred in utilitatea implicarii minorilor in treburile casnice :))))))).
Mno si dupa aia le-am pus in formele de silicon, le-am bagat in cuptor la foc mic (dar cuptorul deja f incins) si le-am copt habar nu am cat (ca dezbateam lucruri importante cu PimpesaPlictisita), pana a iesit scobitoarea cu fata curata si ele erau niiiiitelus rumene. Doar nitelus. Iaca si un prim plan:
Din compozitia povestita mai sus ies cam 9 briose mici. Nainte
sa vina nu spun cine sa comenteze la caracterul regulat sau
neregulat al poligoanelor, declar de buna voie ca astea-s niste
forme de briose in forma de briose (stiu, complicat ce spun), dar
au siliconul cam subtire si nu-si pastreaza forma, de aia arata
asa. Deci nu, nu au pretentia ca-s rotunde sau hexagon sau ceva :).
Concluzia (preliminara, desigur, ca mai urmeaza si altele) este ca
eu va trebui pe viitor sa fac 2 compozitii ca sa am cat de cat
tupeu sa apar in fata familiei cu declaratia celebra "na, v-am
facut ceva dulce in casa!"
Gustul e divin, consistenta mie mi-a iesit cam uscata si nu
stiu unde ar trebui sa mai lucrez. Dar nu va intristati, mai sunt
doar 2 bucati din alea 9 de aseara, deci n-au avut defecte
pregnante de fabricatie.
Ah, iaca o poza in care se vede cum adica am forme de briose
in forma de briose. Sunt groaznice, au striuri pe fund de cureti la
ele de-ti sar ochii, dar nu aveam altele micute.
De unde se vede ca s-au si brunetit nitel pe fund da' sa fim
seriosi, le-am copt in timp ce dezbateam posibilitatea de a gasi un
ou de dinozaur ADEVARAT care sa fie pus in apa si din care sa iasa
un pui de dinozaur ADEVARAT, cu lejere posibilitati de a explica in
detaliu de ce puiul de dinozaur ADEVARAT iese din ou si copiii ies
din burta mamicilor si, apropos, nainte sa fie in burta mamicilor
unde erau ei, copiii? Si daca tot am ajuns aici, "eu cu Matei unde
eram cand tu si tati erati la nunta sa fiti sot si
sotie?".......deci e scuzabil fundu' bronzat, da?
Si ca sa nu aud comentarii ca postez rar si numa retete
complicate, va prezint noua vedeta nimerita din intamplare (adica
intamplarea a facut sa am 1) nervi ca nu pot sa ma uit la finala
fetelor de la Roland Garos ca fra-su o invatase pe sor-sa sa urle
"hai Simona" intr-o cadenta speciala si 2) nervi ca 2 ananasi
taiati cu o zi nainte faceau bube prin frigider. Va prezint, deci,
Rasturbata cu ananas. Da, am scris bine, rasturbata, ea era
rasturnata, dar de nervi ce aveam am gresit o litera si am ajuns sa
cred in puterea subconstientului. Ca turbata eram, nu neg.
Asta chiar sa face cat ai zice peste sau "game Simona", ca am
masurat timingul in paralel intre ce faceam eu in bucatarie si ce
urlete se auzeau de dincolo. Deci ananasul se pune intr-o tava
(sa-i acopere fundul) cu ceva zahar pe el si sub el. Eu am folosit
tava de piatra (ma rog, nu e piatra, e ..... aaaaaaaaaaaa nu-mi
vine acu, treaba e ca nu e teflon, nu e tabla si nu e yena,
dealtfel nici important nu e ce tava folositi, nush de ce ma
chinui.....). Mno, deci ananasul (sa acopere fundul tavii) la
cuptor cu zaharul sa se zemuie-caramelizeze-coaca.
Intre timp am batut 6 oua cu 6 linguri de zahar, 6 linguri de
ulei, un praf de sare, 7 linguri de faina si jumate de pachetel de
praf de copt stins cu lamaie. Cand ananasul din cuptor a inceput sa
miroasa insuportabil a CARAMEL-CE-COCI-ACOLO-CAND-E-GATA, am turnat
aluatul peste el si am dat tava napoi la cuptor la foc mic. E gata
in max 15 minute (verificat cu scobitoarea, nu ne riscam pe timpi
de coacere, da?).
Am scos, am rasturnat pe o alta tava sa se scurga siropul de
pe fundul tavii de copt in masa aluatului, am asteptat putin, am
portionat si gata desertul. Foarte bun si foarte rapid. Rapid de
facut, ca de mancat nu mai povestesc.
Aaaaa, provocarea, de ce nu ziceti asa? Pai provocarea merge
la Ana-Maria cu amalgamul (ca zilele astea are nevoie de preocupari
de consolat nervii, Bafta draga mea), la Vladimir cu poligoanele
(ne)regulate, la Mihaela (daca are timp), la Dana care sigur ma va
bombani, la Elena tot daca are timp si la oricine-si mai doreste. O
sa mai fac nominalizari si pe Facebook, in special pentru unele
persoane, nu dau nume, care nu-si fac domne blog, desi ar avea de
ce si cu ce.
V-am pupat, ma-c sa numar sosete si tricouri, urmatoarea
postare sper sa fie de la mare, de la soare, creveti, fructe de
mare, alea alea ......
