DNA încasează încă o lovitură. Fostul lider PDL/PNL Vasile Blaga a fost achitat, luni, de Tribunalul București în dosarul în care a fost trimis în judecată sub acuzația de trafic de influență.
„Achită inculpatul Blaga Vasile sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de influență. Ridică sechestrul asigurător dispus în cursul urmăririi penale”, este verdictul judecătorilor. Decizia nu este însă definitivă, poate fi atacată de procurori.
Vasile Blaga a fost trimis în judecată pe 28 noiembrie 2016 de procurorii DNA din Ploiești.
Procurorii au susținut că „în perioada 2011-2012, în calitate de secretar general a unui partid aflat la guvernare, inculpatul Blaga Vasile a primit în patru rânduri, de la o societate comercială reprezentată de inculpatul Berdilă Horaţiu Bruno, suma totală de 700.000 euro, în schimbul exercitării influenţei prin intermediul inculpatului Ştefan Gheorghe (vicepreședinte al aceluiași partid) asupra unei persoane care a deținut consecutiv funcții de conducere la două companii naționale, astfel încât firma reprezentată de Berdilă Horaţiu Bruno să obțină contracte la cele două companii naționale”. „Suma totală de 700.000 euro a fost primită prin intermediului inculpatului Ştefan Gheorghe, vicepreşedintele respectivei formaţiuni politice (500.000 euro) şi printr-un alt intermediar (200.000 euro)”, mai arăta DNA.
La ultimul termen de judecată, procurorii DNA ceruseră condamnarea lui Blaga la închisoare cu executare și interzicerea dreptului de a fi membru al unui partid și de a avea funcții publice.
Reacția lui Ludovic Orban
Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat, luni, după ce Vasile Blaga a fost achitat, în primă instanţă, că fostul lider al PDL nu a părăsit niciodată partidul, ci doar a făcut un pas înapoi.
„Domnul Blaga, în momentul în care a început urmărirea penală împotriva sa, ca şi în cazul meu şi-a dat demisia din funcţia de copreşedinte şi nu a mai candidat la alegerile parlamentare. Mă bucur pentru colegul meu, mă bucur că instanţa a văzut că este nevinovat. Vasile Blaga, practic, nu a părăsit niciodată PNL, a făcut doar un pas înapoi atunci când asupra lui au apărut semnele de întrebare născute din procedura penală în care a fost implicat şi îî doresc ca acest verdict să fie definitiv”, a spus Orban.
Din categoria:Politica