Pentru femeile care ar fi acceptat moravurile sale cvasi-orientale, traiul cu Alexandre Dumas ar fi fost extrem de uşor. Singurul lucru pe care îl cerea era să i se respecte munca. În rest, bunătatea sa era aproape o slăbiciune. Îndată ce avea bani, îşi hrănea amantele, fostele amante, familiile lor, copiii, prietenii, colaboratorii, linguşitorii. Un întreg regiment de ingraţi.

Dacă n-aveai unde mânca, era de ajuns să spui: “Hai la Dumas”. Îl găseai la masa de lucru. Pe şemineu zăceau ultimii ludovici de aur câştigaţi.

– Dumas, am nevoie de bani, îi iau pe aceştia.

– Ia-i.

– Ţi-i înapoiez peste opt zile.

– Cum vrei.

sursa: Andre Maurois, Cei trei Dumas, vol. 1, traducere de Elis Buşneag, Bucureşti, Minerva, 1982