Orice expert bine documentat în politică externă și, cu atât mai puțin, în geopoliticăar trebui sa tina cont ca sunt zone în care vectorii dominanți sunt ascunși în buncărele intelligence-ului mai ceva decât focoasele nucleare în cele mai protejate alveole antropice.

Analizele pe care eu le fac se bazează doar pe realități la vedere, pe intuiție și pe un soi de încăpățânare deterministă. Adică, dacă ceva întâmplat din voință umană pare ieșit din regulă, sigur nu este așa. Se supune unor alte reguli care, spre a fi înțelese, trebuie, mai întâi, scoase la lumină.

Actuala vizită în SUA a președintelui Johannis, întâlnirea sa oficială cu președintele Trump, la Casa Albă, reprezintă evenimente de primă pagină, adevărate „tunuri de imagine” prin care președintele României ajunge, peste noapte, o vedetă planetară. Sigur că, ne convine ori nu, degetul pe care Donald Trump l-a pus, din toată Europa, tocmai pe Klaus Johannis, este echivalent cu un cec extrem de gras oferit acestuia, aparent în alb, în realitate pentru ceva ce noi nu știm încă.

Este un complex de bizarerii. Bizarul Trump îl alege pe insignifiantul (până ieri) Johannis, știut ca moale, teleghidat de binomul SRI – DNA și, pe deasupra, și pro-german, să-i sfideze, prin intermediul lui, pe mai marii Europei. Ce să însemne asta? Nu Polonia, nu Cehia, nu țările baltice ci taman România?!

Prin ce să-i fi stârnit România interesul imprevizibilului Trump? Prin cele două procente din PIB alocate apărării? Prin poziția țării noastre la Marea Neagră? Prin ascendentul dat de scutul de la Deveselu? Prin relațiile cu Orientul Mijlociu moștenite de pe vremea lui Ceaușescu?

Dacă stăm să ne gândim bine, toate aceste atuuri existau și în anii trecuți. Cu toate acestea Barack Obama nu i-a acordat lui Traian Băsescu onoarea de a-l invita la Casa Albă într-o vizită oficială.

Donald Trump o face cu Klaus Johannis! Și nu oricum, nu oricând, ci cu Gardă de Onoare, la numai 6 luni de la înscăunare.

E clar că decizia acestei intâlniri aparține Administrației SUA și a fost una luată rapid, în ultimele săptămâni, în urma turneului pe care Trump l-a efectuat recent în Asia și Europa. În secretele acestui turneu trebuie căutată explicația invitării precipitate a lui Klaus Johannis la Casa Albă.

Dar ce s-a întâmplat în acest turneu? Cel puțin două lucruri memorabile: avertismentul dur transmis de Trump Iranului și întâlnirea extrem de rece dintre Președintele SUA și liderii UE, cu o notă suplimentară de glacialitate pentru Angela Merkel.

În aceste două inedite poziționări ale SUA cred eu că se ascunde interesul subit al Administrației Americane pentru România și Klaus Johannis.

Probabil că se pun la cale gesturi de forță ale SUA în Orientul Mijlociu. România poate fi de mare folos, atât pe partea de protecție antiaeriană (prin scutul de la Deveselu) cât și in cazul unei invazii terestre, acolo unde americanii nu vor să-și expună propriile trupe.

Cât despre relația SUA – Europa, slăbirea hegemoniei Germaniei în cadrul UE poate fi o țintă strategică a lui Donald Trump. A disloca România din dispozitivul de aliați – preș ai Germaniei în Europa de Est și a o convinge să pună pe prim plan parteneriatul cu SUA, ar însemna pentru americani obținerea unei pârghii extrem de utile în influențarea jocurilor geo-strategice pe Vechiul Continent.

Nu am alte elemente, decât informațiile din presă, pentru a încerca să descifrez planurile ascunse ale americanilor în legătură cu România și așteptările lor de la Klaus Johannis. Presimt, insă, că ni se pregătește ceva! Și nu am deloc motive să cred că acest ceva va fi in interesul nostru. Căci, nici să fim carne de tun prin Siria, nici să fim rupți de vecinii noștri europeni pentru a compune un triunghi dezechilibrat Washington, Londra, București, noi pe post de monedă de schimb, la o adică (așa cum am mai fost), nu cred că ne-ar avantaja.

S-ar putea ca acest cadou de imagine oferit de Donald Trump lui Klaus Johannis să se dovedească, până la urmă, o mare capcană. Molatecul nostru președinte să se simtă pentru o clipă zmeu și să se lanseze într-un zbor pentru care nu are nici aripi, nici anvergură și nici forța interioară de a-l susține.

Problema gravă nu ar fi aterizarea lui forțată în cine știe ce văgăună ci faptul că duce în spate o țară.

Dar acestă problemă gravă pentru noi devine doar un amănunt pentru marile puteri, dacă ne gândim ce inflație de țări și popoare nefolositoare sufocă în prezent biata noastră planetă.