Ne grabim sa facem liste cu ce a fost bine si ce nu, cu ce am realizat, ce si cat ne-am cumparat, cum ne-am pozitionat fata de ceilalti, fata de ierarhia din care vrem sa facem parte. Ne contorizam succesul si trecem cu vederea esecurile. Ne uitam inapoi ca un soldat la finalul bataliei, evaluand situatia si creionand o noua strategie sau macar o lista de dorinte. Incepem sa setam teluri pentru anul ce paseste usor catre noi si pregatim artificii ca sa il intampinam cum trebuie si sa-i cerem tot ce nu am primit de la cel care pleaca. 

Suntem din ce in ce mai grabiti, din ce in ce mai nerabdatori, din ce in ce mai focusati pe un viitor pe care nu il stim dar credem ca stim cum am vrea sa fie. Suntem exact ca in filmul Zapping. Mai mult, mai repede, si mai repede, si mai mult.

Uitam din nou sa ne dam timp. Uitam din nou sa multumim Universului pentru anul pe care l-am traversat si uitam sa ne multumim noua pentru parcursul de pana aici. Punem de-o parte lectiile si credem ca doar pentru ca sunt acolo nu vom mai repeta situatiile care le-au generat. Ne imbatam cu : "lasa ca mai am timp" , e si maine o zi, poate mai tarziu....

Numai ca, exact Timp nu avem. In fiecare zi rezerva noastra de clipe se micsoreaza si inca nu stim cum sa adaugam. Universul ne da semne si lectii si oameni ca sa ne imbogateasca experienta, insa timp nu ne da. Alergam crezand ca eficientizam rezerva pe care o avem, numai ca, de fapt nu stim cat avem exact. oate doar Cronos sa stie dar el nu ne va spune.

Si atunci, in ultimele ore ale anului ce pleaca,  invit Universul si Batranul An la o cafea si imi iau timp. In haosul pregatirilor imi iau vreme de o cafea, o poveste si, evident, o privire in urma. 

Anii nu seamana intre ei, ar fi chiar plictisitor. Anul asta a fost anul schimbarilor, al provocarilor si al mastilor cazute. Indiferent daca mi-a placut ce am primit sau nu, e momentul sa-i multumesc. 

Multumesc pentru schimbarile bruste de directie, pentru adevarul aruncat in fata fara menajamente, pentru mastile date jos ca sa vad realitatea, pentru suturile in fund care, cliseistic, m-au impins inainte. Multumesc pentru momentele in care am fost cu spatele la zid pentru ca asta mi-a amintit ca nu exista zona de comfort si ca mersul inainte este obligatoriu. Pentru limitarea optiunilor intr-o zona cunoscuta pentru ca asta m-a determinat sa caut dincolo de standarde. Multumesc pana si celor care m-au lasat cu fundul in balta pentru ca asta mi-a largit orizonturile si m-a facut sa gasesc solutii. Pentru pierderi pentru ca ele m-au facut sa ma opresc sa reflectez si sa imi amintesc ce conteaza cu adevarat. Pentru piedici pentru ca ele m-au facut sa evit accidente. Pentru prietenii de conjunctura pentru ca, paradoxal, m-au facut sa nu pierd legatura cu realitatea

Multumesc pentru prietenii vechi si noi, pentru rasarituri si apusuri, pentru fiecare amprenta pe inima mea, pentru rasete si muzica, pentru momentele de liniste si zarile deschise. Pentru cafele si oamenii cu care poti vorbi la o cafea, pentru perspective si oportunitati. Multumesc pentru fiecare zi in care am deschis ochii, indiferent ce mi-a pregatit ziua respectiva. Pentru bun si rau, succes si esec, frumos si urat, blandete si cinism.

Nu ma plang si nici nu este cazul sa insotesc plecarea anului vechi cu elogii. Penytru mine a fost un an in care am invatat sa accept si, pentru asta chiar trebuie sa ,multumesc Universului, un an in care am invatat sa nu renunt indiferent cat de puternica este presiunea.

La cafeaua de final de an, stiu ca primesc un wildcard pe care scrie #nevergiveup si, daca Universul este intr-o zi buna, promisiunea unui nou stoc de energie pentru mers inainte si a unei noi cafele cand se va schimba anul care vine. 

Asa ca ma inclin pentru ce a fost si imi doresc sa fac fata la ceea ce va aduce Noul An.