CALIFORNIA A DECLARAT STARE DE URGENTA!

  • Postat în Fapt divers
  • la 04-09-2017 06:59
  • 497 vizualizări
CALIFORNIA A DECLARAT STARE DE URGENTA!
Imaginea este preluată automat împreună cu articolul de pe Octavpelin'sWeblog

Jerry Brown, guvernatorul statului California, a declarat stare de urgență în Los Angeles, duminică, din cauza celui mai mare incendiu de vegetație din istoria metropolei americane, informează DPA, potrivit Agerpres.

Declararea stării de urgență va elibera o serie de resurse financiare speciale, ce vor fi utilizate pentru combaterea flăcărilor care au devastat deja aproximativ 2.350 de hectare la nord și în centrul comitatului Los Angeles, în regiunea Verdugo Mountains.

Incendiul a determinat închiderea unei autostrăzi principale din zonă și doar 10% din focare au fost izolate, a precizat Departamentul Pompierilor din Los Angeles.

Aproximativ 800 de pompieri luptă în prezent cu flăcările din regiunea La Tuna, iar autoritățile locale au lansat deja un avertisment pentru populația din zonă, temându-se că incendiul ar putea să avanseze în direcții care vor fi greu de anticipat în contextul intensificării vântului și a creșterii temperaturilor.


Din categoria:Politica

Despre ZTB.ro

ZTB.ro este un agregator românesc de bloguri care colectează și afișează articole din diverse domenii, oferind vizibilitate bloggerilor și o platformă centralizată pentru cititori. Articolele sunt preluate prin feed-uri RSS/Atom și direcționează traficul către blogurile originale.

Articole recente