În perioada 3-10 martie 2025, Asociația Rotaract Club Oradea, în parteneriat cu Crucea Roșie Oradea și Livella Oradea, și în colaborare cu Direcția de Asistență Socială Oradea, au organizat campania „Alături de ele”, o acțiune destinată femeilor aflate în situații dificile, beneficiare ale Adăpostului de Noapte.
Prin această campanie, organizatorii și-au propus să ofere sprijin moral, produse esențiale de igienă personală și informații valoroase femeilor aflate în dificultate. Punctul culminant al inițiativei a avut loc pe 10 martie, când peste 30 de beneficiare ale adăpostului au participat la un curs de prim-ajutor susținut de specialiștii de la Crucea Roșie Oradea. Femeile au învățat tehnici esențiale, printre care și manevra Heimlich, extrem de importantă în situațiile de urgență provocate de sufocare.
„Acest curs nu doar că le oferă abilități practice esențiale, dar le și ajută să își recapete încrederea în forțele proprii”, au subliniat reprezentanții Crucea Roșie.
Totodată, voluntarii Rotaract au realizat o prezentare despre educația sexuală, completată cu distribuirea unor pachete cu produse de igienă personală. Un moment special a fost reprezentat și de masa caldă oferită de restaurantul Mamma Mia Don Felipe, un gest ce a adus căldură și solidaritate.
„Vreau să le mulțumesc tinerilor de la Rotaract care se mobilizează mereu cu proiecte de impact pentru comunitate și partenerilor lor pentru implicarea activă în această campanie atât de benefică pentru femeile vulnerabile”, a declarat Anca Grama, directorul Direcției de Asistență Socială Oradea.
Campania „Alături de ele” demonstrează încă o dată că acțiunile de solidaritate pot aduce schimbări reale și pozitive în viețile celor care au nevoie urgentă de ajutor.