CÂND CEEA CE SPUI ȘI FACI DIFERĂ DE CEEA CE GÂNDEȘTI, TRĂIEȘTI ÎN MINCIUNĂ

LUNA NOUĂ în PEȘTI (28.02.2025)

Eclipsa parțială de Soare

Dacă am fi atenți la noi și nu la altcineva sau altceva, am vedea că gândurile noastre nu se opresc niciun moment, că ele curg neîncetat, nestingherite; ne-am obișnuit atât de mult cu ele încât dacă ne-ar întreba cineva „la ce te gândești?” am putea răspunde nonșalant „la nimic”. Dar, de fapt, nu este așa. Ne gândim la cum ar trebui să fie ziua, la ce am auzit vorbindu-se la radio sau televizor, la ce am citit pe Instagram sau Facebook, sau ce am văzut pe YouTube; ne gândim la trafic, la ceea ce simțim față de membrii familiei, colegi, vecini, la ce trebuie să cumpărăm, dacă ne iubește partenerul/partenera, la sănătatea noastră, la casă, la birou. Și ne mai gândim la noi, dar nu neapărat în sensul ce faini și puternici suntem, ci la cum ne afectează tot ceea ce gândim: cât de mult ne enervează cineva, ceva sau ce am auzit, cât de proș̦ti sau deș̦tepți ne credem, cât de mult ne dispreț̦uim (doar „vorbim” despre noi în gând doar negativ) și cât de nefericiți suntem noi comparativ cu restul lumii care pare să huzurească într-o abundență ce nu poate fi descrisă în cuvinte.

Ce vreau să subliniez aici este că noi nu acordăm atenție gândurilor noastre. Nu suntem educați să fim observatorii propriilor gânduri. Singura educație primită, în cele mai multe cazuri, este ca ceea ce facem să nu-i deranjeze pe ceilalți și să nu-i facem de râs pe cei care din copilărie ne-au vrut „binele”. Dacă am începe să acordăm atenție la ceea ce gândim, ne-am cam lua cu mâinile de cap pentru că de cele mai multe ori ceea ce facem este total diferit de ceea ce credem. 

De câte ori ne-am forțat să zâmbim unor oameni despre care am știut lucruri nu prea plăcute, am făcut conversație cu ei deși corpul fizic era deja în reacție de respingere? 

De câte ori am redus la tăcere acea voce a intuiției care ne spunea să nu facem ceva, să nu mergem undeva, să nu ne întâlnim sau să intrăm într-o relație cu cineva doar pentru că TREBUIA sau așa ni s-a spus să facem, iar noi nu am vrut să dezamăgim?

De câte ori am simțit curajul să facem ceva ce vrem, ce credem, ne-am promis seara că a doua zi vom lua frâiele vieții în propriile mâini pentru ca apoi, dimineața, să facem un pas în spate, să ne gândim că suntem prea impulsivi, că nu știm ce ne-a apucat, iar mintea a creat motive de ce este mai bine să rămânem acolo unde am fost, în zona călduță, că așa nu supărăm pe cei care vrem să ne iubească (dar n-o fac pentru că au prea multe condiții)?

De câte ori am luat decizia de a rupe relații pe care le simțeam toxice (indiferent de natura lor) pentru ca, apoi, să amânăm pentru că ne gândeam că noi suntem, de fapt, problema, că noi suntem prea pretențioși, că noi suntem cei care greșim și, astfel, să mai rămânem acolo deși simțeam că murim câte puțin?

Exemplele pot continua, dar cred că ai înțeles încotro bat. De câte ori simțim că trebuie să facem ceva (cuvântul este SIMȚIM), aceea este vocea Sufletului, acea parte de Dumnezeu care ne vorbește, ne îndrumă, ne ghidează pentru ca noi să devenim variante mai bune ale noastre. În gând noi judecăm mult, dar aglomerația de gânduri inconștiente arată lupta dintre ceea ce știm că e bine și ceea ce ni se spune că ar trebui să fim sau să facem. 

Când ceea ce spunem sau facem diferă mult de ceea ce simțim și gândim, viața noastră este o minciună. Cum să fim în adevăr când facem ce TREBUIE și nu CE SIMȚIM că e bine? Dacă tot ce facem în viață este să alegem variantele care nu-i supără pe alții, cum se face că ne supărăm într-una pe noi? De ce nu avem voie să îi supărăm pe ceilalți dar avem voie să ne supărăm pe noi? 

Problema este, dragă Om, că educația pe care o primim nu este pentru a ne iubi pe noi și a ne respecta, ci pentru a face asta cu ceilalți. Și uite așa ne petrecem viața așteptând ca alții să ne dea ce le dăm noi. 

Oricât o dăm înainte cu a face pentru alții, nu putem da nimic altora dacă noi nu avem din ce da. 

Când ceea ce spunem și facem diferă de ceea ce gândim, trăim în minciuna că avem o viață bună și frumoasă, și ascundem că tot nefericiți suntem. Cât timp părerea altora rămâne mai importantă decât ceea ce simțim, noi nu trăim, ci supraviețuim fiecărei zile. 

Această perioadă scoate la suprafață multe minciuni pe care noi le-am crezut, iar asta ne destabilizează. Știm cine suntem când încercăm să părem fericiți, dar nu știm cine am fi dacă de mâine am spune ce simțim. De ce? Pentru că tot ce facem este pentru alții, nu pentru noi. 

Luna Nouă în Pești este un moment „propus” de Univers pentru a ne reaminti că adevărul este în suflet, nu în minte. Și, pentru a sublinia acest lucru, vom avea parte și de o Eclipsă parțială de Soare ce se poate observa și în unele regiuni din vestul țării noastre. 

Mai multe informații voi da în cadrul unei emisiuni transmisă miercuri, 26.02.2025 de la ora 20.30 pe canalul meu YouTube (https://youtube.com/live/44gNEt7gYFo) și pe pagina mea Facebook (https://www.facebook.com/events/3969283673341208). Te aștept cu drag.

Binețe, Om în Adevăr!

Edith Elisabeta Kadar

Arad, 25.02.2025