CAND DOI SE CEARTA SI UNUL MOARE APARE SI IMUNOGLOBULINA!

  • Postat în Fapt divers
  • la 04-12-2017 08:55
  • 462 vizualizări
CAND DOI SE CEARTA SI UNUL MOARE APARE SI IMUNOGLOBULINA!
Imaginea este preluată automat împreună cu articolul de pe Octavpelin'sWeblog

Ministrul Sănătăţii Florian Bodog a anunțat luni dimineață că 2.200 flacoane de Pentaglobin au fost trimise în ţară, susținând că problemele privind imunoglobulina au apărut anul trecut, când ministerul era condus de Vlad Voiculescu, pe care îl numește „ministrul Facebook”. Anunțul lui Bodog a fost făcut după ce o femeie a murit la Alba Iulia.

” Garantez și stau la dispoziția oricui cu dovezile aferente că am făcut tot ce un ministru poate face astăzi, pentru a rezolva inclusiv problema gravă a imunoglobulinei. Faptul că n-a ajuns în timp util la spitalul din Alba Iulia este unul dureros. Regret profund ce s-a întâmplat, dar acuzația că aș lăsa viețile pacienților în voia sorții o resping cu toată tăria! O astfel de acuză denotă crasă lipsă de caracter și de discernământ.

Există documente care dovedesc fără dubiu că problema imunoglobulinei a apărut anul trecut, pe vremea când Ministerul Sănătății era condus de „ministrul facebook”, cel care s-a remarcat doar prin preocuparea de a avea o imagine bună pe rețelele sociale. Apropo, dle domnule fost ministru al Sănătății, se numește imunoglobulină, nu imunoglobină! Poate reușiți să rețineți măcar denumirea corectă… (…) În această noapte, la ora 04.00, după ce a trecut de verificările de calitate necesare, comanda de 2.200 de flacoane de Pentaglobin a plecat spre toate unitățile spitalicești din țară. De asemenea, în următoarele două săptămâni, vor mai ajunge încă 900 de flacoane de Intratec (100 ml), 6.000 flacoane Pentaglobin (50ml) și 4.000 de flacoane Pentaglobin (100 ml), cantități ce vor acoperi nevoile pacienților din România. Până când vor sosi, spitalele care se confruntă cu cazuri urgente pot apela la unitățile medicale din țară, unde am identificat existența a 1.700 de fiole de imunoglobulină”, a scris Florian Bodog pe pagina sa de Facebook luni.

Reacţia ministrului a venit după ce Vlad Voiculescu a anunțat că o femeie de 69 de ani a murit la spitalul din Alba Iulia, din cauza lipsei de imunoglobuline, susținând că ministerul știa despre cazul aceste femei.

”Doamna Maria M., 69 de ani, a decedat în această dimineață la spitalul din Alba-Iulia din cauza lipsei de imunoglobuline. Astăzi, în România, țara cu a treia cea mai mare creștere economică de pe glob și cea mai mare din Europa. Nu este singurul caz care era în stare gravă, iar Ministerul știa atât despre problemă în general, cât și despre toate aceste cazuri, inclusiv al doamnei Maria M., în mod specific”, a scris Vlad Voiculescu.

„Eu sunt primul care își dorește să existe toate medicamentele necesare pentru pacienți. Da, știu, eu nu sunt activ pe rețelele de socializare. Știu, nu sunt pe gustul generației hashtag, mai mult, sunt din partidul pe care unii îl urăsc de moarte. Eu sunt medic și încerc, așa cum știu eu mai bine, să fac tot ce pot pentru pacienți. Am tăcut până acum pentru că nu mi se pare corect, față de predecesorii mei din conducerea Ministerului, să scot la iveală tot gunoiul lăsat pe clanță. Domnule ex-ministru „hashtag”, vă atenționez public că, de acum încolo, ori de câte ori mă veți acuza pe nedrept, voi demonstra lipsa dumneavoastră de preocupare pentru lucrurile pe care mi le reproșați mie astăzi. În rest, aveți aprecierea mea pentru efortul de a sprijini părinții copiilor bolnavi de cancer, în calitate de președinte de ONG. Ați fi avut și respectul meu dacă ați fi făcut lucruri utile pentru toți bolnavii, atunci când erați ministru al Sănătății”, a replicat ministrul Bodog.

„Înțeleg supărarea și durerea tuturor semenilor mei care suferă din cauza stării sistemului de sănătate românesc. (..) Garantez și stau la dispoziția oricui cu dovezile aferente că am făcut tot ce un ministru poate face astăzi, pentru a rezolva inclusiv problema gravă a imunoglobulinei. Faptul că n-a ajuns în timp util la spitalul din Alba Iulia este unul dureros. Regret profund ce s-a întâmplat, dar acuzația că aș lăsa viețile pacienților în voia sorții o resping cu toată tăria! O astfel de acuză denotă crasă lipsă de caracter și de discernământ”, a mai scris ministrul.

O femeie de 69 de ani a murit, sâmbătă, la Spitalul Județean de Urgență din Alba Iulia din cauza lipsei de imunoglobulină. Reprezentanții spitalului susțin că au trimis comanda de imunoglobulină în 20 octombrie, însă nu au primit nimic până în prezent

Imunoglobulina este o substanţă obţinută din plasma sanguină umană. Această plasmă, în urma prelucării, conţine anticorpi care protejează organismul împotriva bolilor.

Pacienţii cu afecţiunii autoimune sunt cei mai afectaţi de lipsa imunoglobulinei, de care ei sunt dependenţi şi îi ajută la imunitate. Prin natura bolii, aceşti pacienţi sunt foarte sensibili la orice, chiar şi la cea mai mică răceală.


Din categoria:Politica