Sări la conținut
Litere 663

Cântecul meu de dragoste

Ca o tainică fântână
îmi murmură sângele,
mereu despre tine, mereu despre mine.

Sub luna amețită
dansează visările mele căutându-te, goale,
-copii lunateci-
trecând peste tufe de umbră.

O, buzele tale sunt însorite
Amețitorul parfum al buzelor tale…
Și, în ramă de-argint, între florile albastre,
surâzi tu, surâzi.

Veșnic ca șerpii îți picură zâmbetul
pe pielea mea
și peste umărul meu –
eu ciulesc urechea…

O tăinuită fântână
îmi murmură-n sânge.

[Else Lasker-Schüler]