„Peste Marea Mânecii, în formă de cea­pă, de pară, apoi cilindrică și cu umeri drepți. În Franța, mai degrabă ovoidă, cu umeri înclinați, atât în Champagne, cât și în Burgundia sau la Bordeaux unde, din secolul al XIX-lea, s-au impus tot formele cilindrice cu umeri drepți. Dar creatorii au mers mai departe cu ima­ginația: fluierul renan, sti­cla îmbrăcată în paie din Toscana, bocksbeutel-ul în formă de tărtăcuță din Fran­conia, sticla clavelin din Jura, butelia mică de Tokaji cu gâtul alungit sau constantiadin Africa de Sud.“ Aș deschide lista cu acest volum – despre Istoria sticlei de vin. E o carte apărută la noi la Editura Baroque Books and Arts, scrisă de Jean-Robert Pitte, între altele, președintele Academiei Vi­nului din Franța și, între 2003-2008, președintele Universității Paris Sorbona. O carte care face o istorie „din lateral“, cu un subiect-obiect în centrul său care cunoaște o evoluție spectaculoasă de-a lun­gul ultimelor secole.
Lângă vin, merge – nu-i așa? – și poezia. Aș opta pentru un poet mare și o poezie de mare anvergură – volumul cuiva des­pre care antologatorul acestuia, Marius Chi­vu, a fost foarte inspirat să considere că „Petre Stoica este, probabil, cel mai ma­re poet postbelic pe care nu l-ați citit încă“. Cartea pe care o am în minte se nu­mește Singurătatea noblețele ei, a fost pu­blicată la Editura Cartier din Chișinău și e de puțin timp în librăriile de la noi.