Foto: Al.Ioan Cuza, domnul Unirii și participanții de la Congresul de pace din 1856 de la Paris.

Când oamenii mici lasă umbre mari, înseamnă că soarele e la asfințit…

Una din acele istorii care se vor adevărate, deşi nimeni nu ştie cât sunt de exacte, spune că – în urmă cu un veac şi jumătate, la Congresul de la Paris din 1856 – reprezentantul Angliei, contele Clarendon[1], excedat de insistenţa cu care ministrul de externe al Imperiului Francez, contele Walewski, susţinea cauza unirii Principatelor române (ceea ce însemna şi autonomizarea lor deopotrivă de sub tutela otomană şi de sub cea rusă) i-ar fi obiectat: “Bine, să se unească; dar credeţi că vor fi capabili să se guverneze singuri?”

Dacă credităm această vorbă, dincolo de butada reprezentantului unei mari naţiuni la adresa unui popor care abia se pregătea să intre în istorie, e în ea ceva…