Un bărbat de 27 de ani din Capitală, suspectat că a corupt sexual o minoră de 12 ani a fost ridicat de procurorii DIICOT de la Timișoara.
Polițiștii îl suspectează de pornografie infrantilă și corupere sexuală, după ce a făcut-o pe o minoră să se îndrăgostească de el, să-i furnizeze material cu caracter pornografic iar apoi a supus-o unor dezbateri privind uciderea ambilor părinți.
Cel în cauză a acostat în mediul virtual o minoră, în vârstă de 12 ani în cursul lunii iulie 2017. Bărbatul i-a pus la dispozitie, prin diverse canale de socializare, materiale cu caracter pornografic(filmulețe și fotografii).
La îndemnul și indicațiile acestuia copila a vizualizat materiale pornografice șia convns-o să facă ea însăși acte de natură sexuală.
În acest mod, tânărul și-a procurat de la minoră materiale cu caracter pornografic precum filmulețe și fotografii reprezentând-o pe aceasta.
Procurorii au descoperit că în urma convorbirilor text efectuate între cei doi, s-a constatat că minora a fost determinată de către tânăr să aibă o atitudine suicidală şi a sprijinit-o totodată în hotărârea acesteia de a-şi ucide proprii părinţi.
Tânărul va fi dus la DIICOT Timişoara unde va fi audiat. Sursă articol: Portalul de informații libertatea.ro Sursă foto