Darren Cahill, fostul antrenor al Simonei Halep, a
venit la București, unde s-a întâlnit cu sportiva
noastră.
Prezența sa vine în contextul în care Halep este suspendată
provizoriu după ce a picat un test antidoping la US Open 2022.
Conform prosport.ro, Cahill a venit în România și a petrecut
două ore cu Simona la un restaurant din București. Potrivit sursei
citate, Cahill ar fi sfătuit-o pe Simona în legătură cu firma de
avocatură care să o reprezinte la procesul pentru dopaj.
Australianul i-ar fi recomandat o firmă americană, din New
York.
După cum se știe, Darren s-a numărat printre primii care i-a
luat apărarea Simonei în scandalul de dopaj.
Patrick Mouratoglou, cel care o antrena pe Halep, a preferat
în primă instanță să nu comenteze pe marginea cazului de dopaj,
însă ulterior a transmis un mesaj larg prin care și-a arătat
susținerea față de româncă. Acum, francezul e ocupat cu pregătirea
lui Holger Rune, jucător ajuns în semifinalele turneului Masters de
la Paris.
Vineri, Mouratoglou a vorbit în presa din Franța
despre situația în care se află Halep: „Am vești de la
Simona în fiecare zi, vorbesc cu ea în fiecare zi. Sunt alături de
ea în această perioadă grea, de fapt, nici n-am cuvinte să descriu
cât de grea este”, a transmis Patrick Mouratoglou, potrivit
tennisactu.net.
http://cotidianul.ro/