Președintele moldovean Igor Dodon a acordat duminică, de Ziua Independenței Republicii Moldova, trei decorații pentru „strângerea relațiilor de prietenie cu Rusia”, relatează luni Jurnal.md.
Au fost decorați istoricul rus de origine moldoveană Vladislav Grosul, autorul unor lucrări despre relațiile moldo-ruse, Mihail Krotov, care coordonează relațiile în cadrul CSI în Duma de Stat (camera inferioară a parlamentului rus), și expertul în probleme rusești Alexander Rahr, criticat pentru pozițiile sale pro-Kremlin, inclusiv în ceea ce privește anexarea Crimeii.
Pe site-ul președinției moldovene se menționează că Igor Dodon a conferit aceste distincții în semn de „profundă recunoștință pentru contribuția substanțială la consolidarea și extinderea unor relații interstatale de prietenie și colaborare”.
Istoricul Vladislav Grosul a fost decorat cu cea mai înaltă distincție a Republicii Moldova — „Ordinul Republicii”, în timp ce parlamentarul rus Mihail Krotov și expertul ruso-german Alexander Rahr cu „Ordinul de Onoare”.
În schimb Parlamentul de la Chișinău, controlat de o majoritate proeuropeană, a decorat cu această ocazie o serie de personalități moldovene pentru rezultate remarcabile în diferite domenii de activitate. Printre cei decorați s-a numărat și compozitorul Eugeniu Doga, căruia i-a fost conferită ‘”Medalia Democrației”.
Din categoria:Politica