O stenogramă a unei presupuse înregistrări a discuției dintre
Mareșalul Ion Antonescu și Regele Mihai, din 23 august
1944, a fost făcută publică pe blogul istoricului George
Damian.
Inițial, documentul fusese identificat la Arhivele Naționale de
istoricul Mircea Vâlcu-Mehedinți și publicat de revista
ART-EMIS. Cum era de așteptat, documentul a stârnit discuții
aprinse în blogosferă, momentul 23 august fiind în continuare unul
controversat.
Practic, documentul ar reda discuția care a precedat întoarcerea
armelor de către România în al doilea război mondial.
„În dimineața zilei de 22 August, trupele rusești erau la 20 km de
Bolgrad, 10 km de Bârlad și 5 de Bacău. Dezastrul total se apropia
cu pași repezi, iar pe front armatele române, în fața retragerii
germane se predau sau atacau pe germani. În București, Mareșalul
Antonescu discuta cu Clodius ultimele amănunte privind încheierea
unei convenții comerciale, care nu era altceva decât o crimă, căci
procentele de cereale, oleaginoase și petrol erau sporite, iar
resursele nu mai puteau fi asigurate, față de perspectiva pierderii
teritoriului într-o cadență uluitoare. În aceste împrejurări am
vizitat, la ora 11 ½ a.m., pe atașatul militar al Turciei,
rugându-l să comunice din partea opoziției unite, printr-un cod
stabilit între blocul național și aliați, întrebarea pe care o
adresam celor trei mari puteri și anume:
1. Admit națiunile unite ca România să declare în mod
unilateral, în termen de trei zile (respectiv până în seara de 24
august, ora 24.00) că încetează lupta?
2. Admit națiunile unite ca această declarație să fie făcută
de încă Mareșalul Antonescu? Puneam această întrebare pentru că
răspunsul afirmativ ar fi putut înlătura calificarea celor doi
Antonești drept criminali de război.
3. Pot națiunile unite să ne dea un răspuns încă în cursul
zilei de 22 august?
Cifrul a fost expediat la Cairo și Ankara, primul la ora
12.40, al doilea la ora 14.00. La ora 17.00 atașatul militar al
Turciei a remis secretarului meu răspunsul:
1. Punctul 1 din chestionarul blocului democratic este admis
fără rezerve, cu adăogirea că o notă scrisă va trebui remisă de
Ministrul României la Ankara, celor trei ambasadori ai Națiunilor
Unite, în cel mult 24 ore de la proclamația adresată prin Radio,
românilor.
2. Se admite Mareșalul Antonescu, însă guvernul va trebui să
se retragă după încheierea armistițiului și semnarea lui la
Moscova. Prin aceasta, aliații renunță la calificarea de criminali
de război, cu condițiunea ca cei doi Antonești să recunoască, în
preambulul armistițiului, înfrângerea și să semneze actul.
3. Se insistă că este ultima ocazie de a ne asigura un viitor
demn de vechile prietenii ce le-am avut cu aliații și de memoria
lui Titulescu.
La ora 17.15 blocul democratic a luat cunoștință de răspuns,
hotărând a face imediat demersurile necesare pe lângă Mihai
Antonescu și a se obține o întrevedere cu Mareșalul Antonescu. În
același timp am trimis pe domnul Bebe Brătianu la Rege, pentru a-L
pune în curent cu evoluția situației.
Condițiile armistițiului erau:
1. Teritoriale – frontiera din 1940.
2. Demobilizarea a ½ din armată, iar 20 divizii să ocupe
Ardealul de Nord.
3. Economice – 1.000.000.000 plătibili în 4 ani în
mărfuri.
4. Politice – garnizoane în Moldova în orașele capitală de
județ pe timp de 5 ani.
Fiecare punct avea mai multe paragrafe ce urmau a fi discutate
la Moscova.
La ora 19, Regele mi-a comunicat prin secretarul său că a
obținut suprimarea garnizoanelor, reducerea efectivelor pentru
Ardeal și că de urgența încheierii armistițiului depind
îmbunătățirile condițiilor economice și financiare. În ce privește
chestiunea reacțiunei germane, întrucât ea nu fusese pusă de
Aliați, urma să se ceară ca germanii să părăsească țara în 7 zile,
iar la prima agresiune să declarăm Germaniei război. Blocul
Democratic a aprobat raportul și a hotărât facerea ultimului demers
pe lângă guvern.
La ora 20, Mihai Antonescu a fost primit de domnul C.
Brătianu, declarându-se în totul de acord cu hotărârile luate și
luându-și angajamentul să convingă pe Mareșal de a nu pierde ultima
ocazie de a se salva.
Regele mi-a declarat deschis că se teme ca lăsând pe Antonești
să semneze armistițiul, aceștia vor încerca să se cramponeze de
putere, ceea ce nu mai poate admite. Mi-a indicat și a insistat
asupra faptului că nu are nici o încredere în Antonești și că El
personal și-a ales garda pentru sine de 23 august, înarmând
suplimentar gradații și a adăugat că și-a luat toate măsurile ca
lovitura să reușească, însă trebuie grăbită, și terminată chiar a
doua zi. Iar motivul adevărat pentru care venise era următorul: să
se constituie chiar în acea noapte un nou guvern, pentru orice
eventualitate. În fața insistenței Regale, am chemat pe domnii Dinu
Brătianu și Pătrășcanu, arătându-le situația. Am promis Regelui că
la ora 7 ½ din a doua zi, va avea lista guvernului și am plecat
apoi însoțindu-l pe jos până la Fundația unde Regele a trimis pe
caporal înainte și apoi s-a strecurat după el, prin aripa
neterminată. Probabil că se înțelesese cu sergenții din postul de
la stradă și cu ostașii din gardă.
La înapoiere, soția mi-a comunicat că în convorbirea avută cu
caporalul ce însoțise pe Rege, acesta i-a declarat că pe tot
parcursul distanței de la Palat la mine, Regele l-a înjurat pe
Mareșal și pe soția sa, gratificându-I cu diverse epitete foarte
„populare”.
La ora 1.00 am primit o comunicare telefonică de la Mihai
Antonescu, care mă anunța că Mareșalul, în urma expunerii sale și a
vizitei domnului Mihalache, a hotărât convocarea unui consiliu de
miniștri plini pentru 23 august ora 10, unde sunt rugat să iau
parte ca delegat al Blocului Democratic.
La ora 2.00, într-o scurtă vizită la domnul C. Brătianu, am
aflat că guvernul era constituit și gata să facă față oricărei
eventualități (Se va intercala lista). Am remis lista secretarului
meu, care a înaintat-o la Palat, la ora 7 dimineața; în același
timp i-a remis-o Regelui și generalului Sănătescu.
La ora 10.00 m-am prezentat la Președinție. La ora 10 ¼ a
sosit și Mareșalul, încruntat, cu cravașa în mână, răspunzând rece
și distrat la plecăciunile ce I se făceau. Luau parte la Consiliu:
Mihai Antonescu, I.Petrovici, Atto Constantinescu, Petre Ionescu,
I. Marinescu, Marian, General Șteflea, Piky Vasiliu, Col.
Elefterescu etc. Redau textual discuțiile urmate:
Mareșal Ion Antonescu: Domnilor, domnii din opoziție au găsit
de cuviință să se constituie în bloc și să trateze pacea peste
capul Guvernului. Recunosc, este un act de curaj, dar răspunderea o
are Mareșalul Ion Antonescu, singurul care are drept să aprecieze
asupra chestiunei de a se încheia sau nu un armistițiu cu U.R.S.S.
Nu D-lor (arătând spre mine și ridicând tonul) și probabil
complicele dumnealor, Regele D-lor de la Sinaia, au a se amesteca
în această chestiune. Apoi, ironic: și au aerul să-și spună, uite
te salvăm și pe dumneata, numai grăbește și încheie armistițiul. Nu
domnilor, Mareșalul Antonescu nu are nevoie să fie salvat. El e
tare și e patriot.
Am aruncat o privire lui Mihai Antonescu și la gestul său,
arătând că și el e surprins de atitudinea Mareșalului, m-am sculat
și am întrebat: Aceasta este atitudinea Dvs. definitivă?
Mareșalul: Așteaptă, ai răbdare, ce, ai vreun interes?
Dinu Brătianu: Da, al țării și dacă D-ta crezi că este timp de
circ, te rog să dai reprezentația pe frontul care a ajuns la 250 km
de noi și mâine va fi la 150 km. Îți repet, aceasta este hotărârea
D-tale? Pentru că nu D-ta ai ultimul cuvânt.
Mareșalul: Tăcere: Domnilor, ca să nu se spună că sunt
încăpățânat, voi oferi Rusiei un armistițiu. Voi preveni și
Germania. Și cum sunt sigur că vor refuza să discute cu mine,
astfel voi avea descărcarea de a duce războiul până la ultimul om
(strigând) până la capăt (răcnind) până la victoria finală a Axei.
Tăcere mormântală. Apoi: Ei, ești mulțumit, Domnule Brătianu?
Eu: Nu. Dar nu înțeleg să discut cu D-ta în fața Consiliului.
În acest moment Mihai Antonescu este chemat afară. Înapoindu-se
anunță pe Mareșal că Regele dorește să-l vadă.
Mareșalul: Să mă lase în pace. Spuneți-i că acum am o altă
treabă mai importantă de făcut decât să mă duc la Palat. Apoi, cu
un gest măreț, m-a invitat într-o cameră alăturată, unde a urmat
următoarea convorbire:
Mareșalul: De ce ești nemulțumit?
Eu: Domnule Mareșal, ți s-a spus că Aliații admit să discute
cu D-ta și că, consecința pentru D-ta este că scapi de răspunderea
crimei de război. Cum vrei D-ta să anunți Germania? D-ta ai fi
putut face aceasta dacă ai fi avut siguranța că ți se respinge
oferta; atunci, da, nu ai fi avut altă ieșire, deși te previn, că
dacă aliații refuzau să discute cu D-ta, toate măsurile erau luate.
Sunt împuternicit de cele patru partide, să-ți comunic că D-ta nu
ai altceva de făcut decât să execuți ceea ce ți se cere. Dacă
anunți Germania, țin să-ți fac serviciul să te anunț că armata din
Moldova va ridica armele împotriva Germaniei. (În acest moment Gen.
Șteflea anunță că a căzut Bolgradul, Morlenii și că rușii sunt în
împrejurimile Bacăului).
Mareșalul: Bine; dați-mi răgaz până la ora 2, când voi merge
la Rege să tratez.
Eu: Ce să tratezi? Ascultă, domnule Mareșal, suntem oameni
serioși sau ne jucăm cu soarta țării?
Mareșalul: Aveți cuvântul de onoare al Mareșalului Antonescu,
că nu voi anunța Germania, dacă mi se garantează securitatea mea,
și știi că Mareșalul nu-și calcă cuvântul.
Eu: Însuși Regele vă garantează securitatea. Vă veți putea
adăposti la Palat, dacă aveți temeri.[4]
Mareșalul: Și soția mea?
Eu: Și.
Mareșalul: Bine. La 2, la Palat.
M-a condus la ușă. Când am ieșit cu mașina de la Președinție,
caporalul care îl însoțise pe Rege, a făcut semne șoferului să
oprească. S-a urcat în mașină și mi-a comunicat să merg la stăpânul
său. Regele, foarte furios, îmi comunică grav că s-a gândit să-l
cheme pe Mareșal ca să-i ceară să termine mai curând. (Probabil
primise alte instrucțiuni de la Moscova – n.n.). I-a răspuns
obraznic. L-am calmat, apoi mi-a spus:
Regele: Să știi că am să-l oblig să trimită telegrama cifrată
chiar din biroul meu, ca să mă asigur, și apoi, imediat, cât nu se
termină emisiunea la Radio, să dăm un comunicat sobru, iar seara
voi citi Proclamația. Nu cumva crede că o va da el…
Am aprobat soluția și am plecat s-o comunic Blocului, care o
adoptase pe loc.
La ora 2 ½ am primit un telefon de la Palat. Mareșalul nu
sosise. Am plecat imediat la Snagov, unde am găsit pe Mareșal
furios. Cu mare greutate l-am convins să plece la 3 ½ la Palat,
împreună cu Ică Antonescu.
La ora 4.00, când oaspeții intrau pe poarta Palatului, nu mai
funcționa nici un telefon între Palat și oraș, afară de al D-lui C.
Brătianu, unde ne aflam toți. Legăturile cu Snagovul fuseseră
tăiate. Surprinderea noastră a fost totală. (Regele își luase toate
măsurile să nu poată fi stingherit în arestarea Antoneștilor,
premeditată, indiferent de răspunsul pe care l-ar fi primit de la
aceștia. Regele deja primise ordin, de la Moscova, să-i aresteze pe
cei doi – n.n.)
La ora 4 ½, un telefon de la Palat previne pe D-l C. Brătianu
că D-l General Sănătescu cheamă pe toți miniștrii din guvernul
constituit în noaptea precedentă. Stupoare.
La ora 5.00, toți miniștrii erau strânși în sala de
așteptare.
La ora 5 ¼ a apărut, fără nici un protocol, Regele, care le-a
spus:
Regele: Domnilor, luați-vă posturile în primire și socotiți-vă
în Consiliu de Miniștri Extraordinar, sub președinția Mea.
Antoneștii au fost obraznici și i-am arestat. S-a terminat cu era
lor. Nu puteți depune jurământul, căci trebuie desființat Decretul
3072. Nu-mi cereți amănunte. Am înregistrat pe placă convorbirea cu
Antoneștii și nu veți mai avea nevoie de nici o lămurire mai mult.
Și acum, la lucru.
Rolul meu de purtător de cuvânt al opoziției luase sfârșit.
După ce mi-au mulțumit, Regele mi-a făcut din ochi și m-a condus la
ușa hall-ului. Acasă l-am găsit pe Generalul Arhip, care mi-a
povestit următoarele:
Generalul Arhip: La ora 5 ½ l-am primit pe Generalul Dobre,
care fusese prevenit că Mareșalul a plecat la Palat și că miroase
că se va petrece ceva. În cazul când la ora 5 ½ n-a ieșit de la
Palat, el, Dobre, va lua măsuri pentru a-I înlesni plecarea de la
Rege.
La ora 5 ½ Gen. Dobre s-a prezentat Gen. Ahip, căruia i-a
declarat că Mareșalul s-ar părea că a fost deținut cu forța la
Palat și că trebuie ca Statul Major să ia măsuri de salvare.
Generalul Arhip i-a răspuns: Dacă Mareșalul este reținut cu forța
la Palat, aceasta înseamnă că a pierdut încrederea Regelui și a
țării. [5] Cum îți închipui D-ta că o să încercuiesc Palatul și pe
șeful Armatei (Regele) ca să salvez un particular? [6]
Eu: Generalul Dobre a plecat cu coada în jos. Astfel s-a
terminat domnia Antoneștilor. Printr-un curaj de nedescris.[7]
Regele, lucrând pe cont propriu, ajutat numai de ostași (15 la
număr – n.n.), a pus la punct o întreagă rețea de microfoane,
aparate de înregistrat, montate de Rege și subordonații săi, arme
automate subtilizate de la unitate, sonerii sub biroul Regal, toate
cu scopul de a se dovedi, în fața istoriei, ședința istorică din
după amiaza zilei de 23 august 1944.
Audiența Mareșalului și a lui Ică Antonescu după înregistrarea
pe plăci
Mareșalul: Să trăiești, Majestate! (Se aude și vocea lui MihaI
Antonescu spunând ceva asemănător).
Regele: Domnilor, nu este timp de pierdut, ați adus țara, cu
toate reprezentările ce v-am făcut, într-o situație din care numai
încetarea imediată a luptei și gonirea germanilor din țară o pot
salva.
Mareșalul: Majestatea sa se înșeală…
Regele. Mai întâi obișnuiește-te să vorbești cuviincios. Ce-i
aia, Majestatea Ta?
Mareșalul: Majestatea Ta…
Regele: Voastră.
Mareșalul: Voastră, dacă vreți.
Regele: Nu că vreau, trebuie.
Mareșalul: Astăzi sunteți nervos.
Regele: Da, pentru că D-ta când te-am chemat azi dimineață
m-ai tratat ca pe un nimic (dând cu pumnul în masă). Nu-ți permit
să-ți arogi drepturi asupra persoanei mele. Crezi D-ta că am să
admit să mi se uzurpe prerogativele și eu să asist ca un incapabil
la sfărâmarea țării mele? [8]
Mareșalul: Dar cine o sfărâmă?
Regele: Voi toți și când vă chem, nu aveți timp pentru Regele
țării.
Mareșalul: Voiam să vă spun că vă înșelați dacă credeți că
salvați țara printr-un armistițiu.
Regele: Nu v-am chemat să-mi faceți observații și să vă dați
păreri. Scopul pentru care v-am chemat este să trimit de aici, din
biroul meu, telegrama alăturată, privind încetarea ostilităților cu
națiunile aliate. Urmează o pauză, apoi:
Mareșalul: Citește Domnule Antonescu și vezi, crezi că
Mareșalul poate trimite o telegramă ca asta?
Ică: Cine a făcut-o?
Regele: Ce vă privește? Dacă n-o dați, o dau eu.
Mareșalul: Cum vă puteți închipui că Mareșalul poate trăda
aliații germani și a se arunca în brațele Rusiei?
Regele: Cine trădează, Domnule? Dumneata sau nemții? Dumneata
ai garantat frontiera Germaniei sau Germania pe a României? Dacă e
garanția pe Milcov, pe Argeș, (strigând) pe Olt?
Mareșalul: Nu sunt surd. De ce strigați?
Regele: Ba ești. Altfel ai fi auzit vuietul țării. Scurt:
Domnule Mareșal, dai telegrama sau nu?
Marerșalul: Nu! Așa, nu!
Regele: Dar cum?
Mareșalul: Să iau contact cu Germania?
Regele: Ce e? Ne târguim aici, Domnule Antonescu.
Mareșalul: Mareșal Antonescu.
Regele: Domnule Antonescu, de patru ani îmi uzurpi drepturile.
N-ai avut nici încrederea, nici simpatia mea. [9] De patru luni
lucrez cu opoziția să salvez țara. Mă crezi, o știu bine, un copil
bâlbâit și prost. Dar aceasta o vor judeca românii mei. Dar dacă
crezi că sunt trădător vei încerca cea mai cumplită deziluzie. Sunt
Regele țării și al D-tale. Vreau să scap țara și (lovind cu pumnul
în birou) nimeni și nimic nu-mi poate sta împotrivă.
Mareșalul: Majestatea Voastră este tânăr și fără
experiență.
Regele: Suferința este o experiență.
Mareșalul: Nu poți dispune de țară dacă…
Regele: Sunt șeful armatei și ordinul Meu a fost dat.
Mareșalul: (violent). Ce ordin? Știe Măria Ta că Majestatea Ta
ar putea pierde Tronul? [10]
Regele: Mă ameninți? Dumneata pe Mine? Te-am adus Eu la cârmă?
Crezi că mai ai puterea să ordoni aici? Și D-ta, D-le Mihai
Antonescu, faci cauză comună cu șeful D-tale?
Ică: Majestate, comiteți o eroare și o imprudență judecând
astfel pe Mareșal.
Regele: D-ta dai sau nu telegrama?
Ică: D-l Mareșal trebuie să hotărască.
Regele: Aici și de aici înainte hotărăsc Eu. V-am oferit
prilejul să vă salvați și pe voi. Am vrut să vă adăpostesc chiar.
Vă voi adăposti și acum, dar în beciu. Domnilor, sunteți
arestați!
Se aud zgomote de pași, uși deschise și strigăte: Sus
mâinile!
Mareșalul: Cum, eu, mareșalul țării?…
Regele: Vax! Luați-i de aici. Să vie generalul
Sănătescu!
Mai multe detalii pe Roncea.Ro
https://www.activenews.ro/
