Ce spun bancherii despre lecțiile crizelor prin care trecem
Lecțiile crizelor financiare și economice prin care românii au trecut în ultimii 15 ani sunt principala sursă de informație care trebuie să stea la baza deciziilor financiare viitoare. Ciclicitatea acestor crize este argumentul principal pentru a lua deciziile potrivite, chiar și în perioade optimiste din punct de vedere economic. Sunt câteva dintre concluziile reprezentanților sistemului bancar intervievați de jurnaliști în cadrul proiectului de educație financiară inițiat de Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB).
În vecinătatea unui război și în vremuri financiare și sociale
dificile, educația financiară poate da direcția unui popor, în a fi
sărac sau prosper. Plecând de la această premisă, CSALB a inițiat
un demers în sprijinul informării consumatorilor de servicii
financiare cu privire la relația lor cu băncile și cu propriile
finanțe. Pe parcursul a 12 întâlniri găzduite de CSALB, jurnaliști
renumiți în domeniul
economic intră în dialog cu președinți sau vicepreședinți de bănci
comerciale, cu directorul juridic al Băncii Naționale a României și
cu managementul Asociației Române a Băncilor, cu profesori
universitari, precum și cu avocați reputați.
Dana Dima, vicepreședinte al Băncii Comerciale Române:
„Scăderea inflației, așteptată în a doua parte a anului, ar avea
un impact pozitiv asupra costurilor pe care le au clienții
băncilor, în special cei care au contractat în trecut credite cu
dobândă variabilă. Chiar dacă avem semnale că s-a oprit creșterea
abruptă a inflației și dobânzilor, trebuie să rămânem atenți și
echilibrați. Optimismul trebuie dozat bine! Odată cu scăderea
inflației, crește apetitul de a lua credite noi. Important este să
luăm cea mai înțeleaptă decizie pentru finanțele noastre și ale
familiei, inclusiv în perioadele în care suntem optimiști și
încrezători.
Noi am început să construim un model preventiv încă de acum 10 ani.
Am promovat în anii trecuți creditele în lei și cele cu dobândă
fixă, iar rezultatele s-au văzut în perioada aceasta cu fluctuații
foarte mari. Multi dintre clienții noștri au fost protejați prin
dobânzile fixe și de faptul că moneda națională a rămas stabilă.
Peste 85% din producția de credite imobiliare – produsul standard
al Băncii Comerciale Române – este acordată cu dobândă fixă, iar
creditele de consum sunt acordate 100% cu dobândă fixă.
Ne-a fost greu să explicăm acum ceva timp de ce o dobândă fixă
poate sprijini, mai ales în momente de volatilitate, dar astăzi
putem să vorbim despre un portofoliu sănătos.”
Florin Dănescu, Președinte executiv Asociația Română a Băncilor:
„Să ai o dobândă fixă bună în perioade de turbulențe și inflație ridicată este un noroc cu care nu te poți întâlni la infinit. Când mi-am cumpărat primul apartament, cu dobândă fixă de 15% pentru tinerii căsătoriți și inflația era 160%, am reușit să-mi achit creditul în doi ani, din două salarii care nu erau deloc mari. Banca a pierdut atunci diferența dintre inflație și dobânda mea, însă acest scenariu este puțin probabil să se repete. Băncile trebuie să-și ia măsuri de siguranță deoarece au răspundere față de depozitele populației și companiilor, dar și față de alte industrii. Acum există instrumente care ne pot corecta o decizie relativ greșită la început. Dacă iei un credit cu dobândă variabilă acum și constați pe pielea ta că nu este cel mai bine, poți să te refinanțezi sau să cauți un produs cu dobândă fixă. În concluzie, poți să schimbi, să discuți cu banca, să negociezi în cadrul CSALB. Sunt multe variante de rezolvare a problemelor, nu rămâi imobil în 20 de ani de credit.”
Nicolae Andreica, director retail ING Bank:
„În afară de decizia clienților privind costurile unui credit și
momentul când aleg să facă acest pas, există și responsabilitatea
băncilor. Ce trebuie să avem grijă noi, băncile, este să le oferim
clienților niște produse simple. Simplu de înțeles, simplu de
utilizat, fără tipăritură cu literă mică și fără caracteristici
ascunse. În al doilea rând să îi ajutăm pe clienți să folosească
produsele respective în contextul potrivit, în funcție de nevoile
lor, dar să fie convinși în momentul în care îl accesează că este
ceea ce trebuie. Dau un exemplu cu titlu de anecdotă: eram într-o
agenție anul trecut și aveam o clientă oarecum intrigată că banca
nu-i
acordase un credit cu care voia să îi cumpere copilului cel mai nou
și cel mai scump model de telefon apărut pe piață. Cred că
dragostea nu înseamnă să cumperi un lucru scump, pe care nu ți-l
poți permite și vrei să te împrumuți pentru el. Dacă și banca îți
spune acest lucru, nu are sens să încerci să te îndatorezi și mai
mult.”
Radu Rizoiu, conciliator onorific CSALB, Profesor Universitar:
„În ziua de astăzi, dacă se va ajunge la o nouă criză
financiară, sistemul bancar este mai bine pregătit. Rolul CSALB
poate fi de amortizor al șocurilor unei eventuale crize, pentru că
a creat cadrul în care consumatorul și banca stau la aceeași masă
și caută împreună soluții la problemele apărute în relația lor
contractuală. În plus, sistemul bancar este mai stabil. În momentul
în care o bancă ar fi supusă unor proceduri de redresare, un întreg
taj în BNR este gata să intervină. Sunt oameni care se pregătesc de
câțiva ani pentru eventuale situații de criză financiară, la
solicitarea Uniunii Europene.
Ciclicitatea crizelor economice nu poate fi evitată. Nici
comunismul nu a putut face asta, deși planificarea urma doar
traiectorii ascendente. Ce putem noi face este să limităm
amplitudinea. Adevărul este că în 2008 criza financiară a găsit
băncile nepregătite. Tocmai de aceea s-a lucrat la o reglementare
care să oblige băncile ca în anii buni să se gândească deja la anii
răi și să-și pună deoparte resurse cu care să gestioneze o
eventuală situație de criză. Rămâne de văzut dacă protecțiile
legislative impuse băncilor fac sau nu față.”
Alexandru Păunescu, reprezentantul Băncii Naționale a României în cadrul CSALB:
„Observăm cum creșterea dobânzilor variabile începută anul
trecut s-a oprit, odată cu temperarea inflației. Perioada de
dobânzi ridicate se va menține însă, cel puțin în acest an. După ce
inflația a depășit 16 procente, cel mai înalt nivel din ultimii 20
de ani, Banca Națională a României a fost nevoită să majoreze rata
de politică monetară de la un minim istoric de 1,25% înregistrat în
perioada pandemiei, pană la 7%. Turbulențele economice și
financiare sunt resimțite, din păcate, de consumatori. Cei cu
credite cu
dobânzi variabile au suportat majorări importante ale ratelor
lunare. Cei mai protejați au fost consumatorii care au contractat
împrumuturi cu dobândă fixă până la începerea războiului din
Ucraina și beneficiază pe o perioadă de cel puțin 5 ani de un cost
predictibil al împrumutului. Consumatorii și băncile au reacționat
bine la situațiile complicate care se manifestă, din păcate, de
peste un an pe piața financiar-bancară. Mulți consumatori au trecut
de la ROBOR la IRCC și au reușit să salveze sume importante din
valoarea ratei lunare, preț de câteva luni. Alții au trecut la
dobândă fixă chiar în timpul creșterii dobânzilor variabile. Cei
care aveau economii făcute în perioada pandemiei, au rambursat
anticipat. Nu în ultimul rând, peste 3.500 de consumatori s-au
adresat CSALB începând cu luna martie 2022 în încercarea de a
negocia cu banca modificarea contractelor și diminuarea efortului
de plată. Existența acestui cadru de dialog numit CSALB este o
resursă importantă pe care consumatorii și băncile s-au putut baza
în toată această perioadă tulbure.
Numai în 2022 și 2023 s-au purtat aproape 900 de negocieri între
consumatori și bănci, iar peste 90% dintre ele s-au încheiat cu
identificarea și adoptarea unei soluții agreate de ambele
părți.”
Cotidianul RO