La iniţiativa organizaţiei “Reporteri
fără frontiere”, la 20 aprilie, este marcată ziua internaţională a
presei libere. Sărbătoarea a fost instituită anul 1991. La 3 mai,
este celebrată ziua mondială a libertăţii presei, hotărîtă de
Adunarea Generală a ONU în anul 1993.
Între două sărbători,
marcate doar de reprezentanții breslei, jurnalismul,
în toate formele sale, rămîne o profesie sub presiune, ameninţată
în permanenţă în diverse colţuri ale lumii, dovadă stînd victimele
care se înregistrează an de an. Rămîn numeroase cazurile de
jurnalişti care mor, sînt răniţi sau încarceraţi pentru curajul de
a spune adevărul.
Următorii zece ani vor constitui, fără
îndoială, „un deceniu decisiv” pentru libertatea presei, criza
sanitară actuală, dar și crizele alimentară și climatică,
suprapuse, amplificînd numeroasele dificultăţi economice, politice,
precum şi lipsa de încredere de care suferă acest sector, trage un
semnal de alarmă „Reporteri fără frontiere” (Reporters sans
frontieres, RSF).
„Epidemia este ocazia pentru statele
cel mai jos clasate să aplice strategia de şoc, teoretizată de
Naomie Klein: ele profită de stupoarea publică şi de slăbirea
mobilizării pentru a impune măsuri imposibil de adoptat în vremuri
normale”, a declarat Christophe Deloire, secretar general al
organizaţiei.
Infodemia, „pandemia de informaţii
false în jurul maladiei”, este pretextul legilor represive, relevă
Christophe Deloire, subliniind că amestecul între propagandă,
publicitate, zvonuri şi jurnalism „dezechilibrează garanţiile
democratice pentru libertatea de opinie şi de
expresie”.
Epidemia accelerează de asemenea criza
economică a presei: „în Liberia, ziarele tipărite au încetat să
apară, în timp ce în SUA, peste 30.000 de persoane care lucrau în
media şi-au pierdut locurile de muncă de la începutul crizei”,
detaliază Christophe Deloire.
„Ce vor fi libertatea, pluralismul şi
fiabilitatea informaţiei pînă în 2030? Răspunsul la această
întrebare se joacă astăzi”, a apreciat Christophe
Deloire.
„În Brazilia ca şi în SUA, preşedinţii
îi atacă cu violenţă pe jurnalişti. Jurnalişti au fost arestaţi în
Algeria, Iordania şi în Zimbabwe. În Ungaria, o lege orwelliană a
impus un stat poliţienesc al informaţiei. În Cambodgia, premierul
utilizează criza de COVID-19 pentru a-şi întări puterea. Fără a mai
vorbi de China, unde reprimarea jurnalismului a permis epidemiei să
se propage, la Wuhan, iar apoi în restul lumii”, afirmă RSF, citată
de AFP.
Jurnalismul nu a fost niciodată mai
periculos, iar jurnaliștii spun că nu au simțit niciodată mai
nesigure locurile lor de muncă. Fie în mass-media publice – radioul
public și TVR - , fie în cele private. Din România, sau de aiurea!
Un sondaj finalizat recent de către INSI, relevă faptul că 88 la
sută dintre jurnaliștii din întreaga lume spun că siguranța
jurnaliștilor și a lucrătorilor mass-media este o problemă mai mare
decît în urmă cu 10 ani, iar 86% dintre ei spun că jurnaliștii sînt
mult mai amenințați de violență. Cei mai expuși acestui risc sînt
jurnaliștii locali!
Potrivit INSI, 1480 de jurnaliști și
lucrători mass-media și-au pierdut viața în ultimii 10 ani. Adică,
o medie de 131 pe an! Majoritatea, 822, a murit pe timp de pace!
Tot mai multe grupări: teroriste, de interese, politice, care
doresc să controleze CÎMPUL DE LUPTĂ AL INFORMAȚȚILOR își doresc să
scoată din joc jurnaliștii. La rîndul său, managementul este tot
mai zgîrcit cînd vine vorba de proprii jurnaliști a căror misiune
este privită tot mai sceptic de la apariția rețelelor de
socializare.
Lipsa de respect pentru profesie este
o altă vulnerabilitate scoasă în evidență de sondajul INSI care
relevă faptul că jurnaliștii NU MAI SÎNT VĂZUȚI CA OBSERVATORI
IMPARȚIALI ȘI NEUTRI ci ca susținători al unor interese economice
sau politice, atît ei cît și radiodifuziunile pe care le reprezintă
și care distorsionează mesajul sau îl ascund, în favoarea
divertismentului faptului divers. Rolul jucat de jurnaliștii
cetățeni contribuie, de asemenea, la scăderea respectului față de
jurnaliștii profesioniști.
În orice situație, freelancerii sînt
deosebit de vulnerabili. Atacați de personaje care doresc să-i
reducă la tăcere, sau de managementul mass-media care le diminuează
sau suprimă plățile și contribuțiile bănești. Reducerea bugetelor
pentru producție, de multe ori în favoarea creșterii bugetelor de
premiere a managementului!, se soldează cu închiderea birourilor de
corespondență.
Multe din organizațiile care au
înțeles că investițiile în oameni se întorc înzecit, au sporit
furnizarea de echipamente și traininguri pentru jurnaliștii proprii
și freelancerii colaboratori. De asemenea, numărul de furnizori de
servicii de formare și training pentru securitatea jurnaliștilor în
medii ostile, revolte sociale și situații de urgență a crescut, de
serviciile acestora beneficiind freelancerii și jurnaliștii
locali.
O mantră a jurnalismului spune că nu
există nici o poveste pentru care merită să mori. Dar, există
povești valoroase pentru care merită să-ți asumi riscuri! Problema
pe care ne-o punem este de a evalua aceste riscuri cît de clar și
de atent putem. Nu a mai fost nici o altă perioadă în care
jurnaliștii, editorii lor și organizațiile mass-media, cum ar fi
INSI, să depună un efort atît de mare pentru a încerca să evalueze
pericolele la care sîntem expuși. Dar, nici nu a existat vreun
moment în care jurnaliștii să se afle de atîtea ori, la locul
potrivit în momentul nepotrivit! În prea multe zone, jurnaliștii nu
mai sînt doar un risc calculat, predictibil, raportat la linia
frontului. Sîntem prima linie! Crimele nerezolvate, răpirile pentru
răscumpărare, decapitările jurnaliștilor se întîmplă, acum, într-un
ritm alarmant. Astăzi, de prea multe ori, am devenit povestea. Iar
acesta nu este drumul firesc al jurnalismului!
Jurnaliștii locali și freelancerii
sînt printre cei mai vulnerabili. Mult mai mult se face pentru a
evidenția riscurile cu care se confruntă aceștia, decît pentru
protecția efectivă a lor, pentru alocarea de resurse, de către
organizațiile de știri pentru care lucrează.
Noi, toți, trebuie să fim atenți
pentru fiecare dintre noi! Jurnalismul este ceea ce facem și sperăm
să continuăm să facem. Dar, treaba noastră este de a spune
povestea, nu de a fi povestea! Avem nevoie de siguranță și de
asigurări care permit ca noi, toți, să trăim pentru a continua să
spunem povestea! Și în următorii 10 ani!
În ultimii ani, amenințarea cu care se
confruntă comunitatea știriștilor a crescut în profunzime și
diversitate. Am constatat că amenințarea de a fi răpit cîntărește
astăzi mult mai greu decît în urmă cu 10 ani. La fel ca riscurile
și oportunitățile oferite de tehnologie și social-media, pe care
nici măcar nu le-am luat în considerare atunci cînd am scris despre
cei ce-și riscă viața pentru a spune povestea. Pericolele cu care
se confruntă freelancerii, persoanele fizice autorizate, care
lucrează azi în peisajul media, au fost mai mari și mai greu de
suportat. De asemenea, am constatat că trainingul și accesul la
echipamente de protecție individuală au crescut și este o mică
garanție că vor continua să spună povestea.
Obiective pe cîmpul de luptă al
informației
Controlul și difuzarea informațiilor a
devenit un cîmp de luptă sîngeros, iar jurnaliștii, victime ale
părților aflate în conflict. Că lucrătorii mass-media sînt acum
ținte, este deja un DAT, iar acest lucru a devenit posibil și
cotidian odată cu bombardarea televiziunii publice sîrbe, la
Belgrad în 1999 pentru a le opri difuzarea propriilor informații.
Jurnaliștii, indiferent de vîrstă, sînt combatanți pe cîmpurile de
luptă, atît în zonele de conflict, under fire, dar și în zonele de
pace, România, Caraș-Severinul și Reșița nu fac excepție, unde
oameni puternici, politicieni corupți sau oameni de afaceri,
autorități locale au văzut jurnalismul ca pe un act împotriva
propriilor interese și AU CUMPĂRAT SAU AMENINȚAT
jurnaliști.
Uciderea jurnaliștilor sau intimidarea
acestora și incitarea suporterilor și a simplilor cetățeni de a
face acest lucru a devenit o adevărată armă de război, nu doar a
teroriștilor ISIS, dar și a autorităților statale corupte.
Reporterii spun că atacurile asupra mass-media, care odată păreau
un accident - aflîndu-te la locul nepotrivit în momentul
nepotrivit! -, acum sînt deliberate și reprezintă O OSTILITATE
ACTIVĂ împotriva jurnaliștilor. CEVA S-A SCHIMBAT ÎN PSIHICUL
OAMENILOR. Ei îi văd pe jurnaliști ca manipulatori de informație,
dînd din ce în ce mai multă crezare social media. Acum, ei nu mai
au nevoie de noi. Au Facebook și Twitter.
Jurnaliștii au suferit întotdeauna de
o reputație proastă în rîndul unui anumit segment al populației.
Dar, acum, o mulțime de oameni pretind a fi jurnaliști, ba chiar
afișează și o legitimație, și nu practică profesiunea în normele
etice învățate de noi. Acest lucru îndreptățește, oarecum, publicul
să manifeste o atitudine ostilă față de jurnaliști.
Totuși, potrivit unui raport al Școlii
Superioare de Jurnalism din Carddif, 67% dintre jurnaliști
apreciază că la această oră, grupurile teroriste reprezintă cea mai
mare amenințare pentru lucrătorii mass-media. 51% dintre cei
chestionați cred că social-media a făcut jurnalismul mai periculos,
obigînd profesioniștii să-și asume mai multe riscuri. E o situație
dificilă. Se pare că singurii oameni care cred că jurnaliștii sînt
importanți, sînt jurnaliștii înșiși, iar tendința managementului
este din ce în ce mai înclinată spre contrar. Presiunea de aține
pasul cu social-media, în ceea ce privește știrile, 24 de ore din
24 și asumarea riscurilor din ce în ce mai mari, duce la scăderea
calității produsului jurnalistic în favoarea vitezei. De multe ori
sîntem în concurență cu tipul cu telefonul mobil!
Că tehnologia a schimbat modul de
lucru al jurnaliștilor este dincolo de orice dispută. Anul trecut,
un singur reporter cu un iPhone avea o capacitate similară cu
echipele de știri din trei persoane, anii trecuți, cu echipamente
costisitoare și voluminoase. Freelancerii au confiscat
oportunitățile pe care tehnologia le-a oferit și înarmați cu
telefoane, camere ieftine și laptop-uri, cu puțin timp la
dispoziție pentru documentare și planificare și fără știința
acesteia, au dus jurnalismul în cele mai periculoase zone. Nivelul
de intrare în jurnalism nu este la fl de scump sau restrictiv,
precum în notariat sau magistratură, de exemplu, și este folosit de
oameni cu un telefon performant care se numesc jurnaliști. Nu sînt
calificați pentru acest tip de muncă și își forțează
norocul!
Aproape 79% dintre repondenții la
sondajul menționat au afirmat că freelancrii sînt mai expuși
riscului decît în urmă cu 10 ani, din cauza banilor puțini pe care
îi obțin pe materialele realizate, a lipsei echipamentelor de
protecție și a trainingului de specialitate. În plan internațional,
conflictul din Lybia este notabil: enorm de mulți tineri
freelanceri au sosit pentru a acoperi povestea, atrași de
proximitatea țării față de Europa și de accesul relativ facil la
grupările rebele, dar slab pregătiți și prost informați despre
istoria și cultura țării. Din păcate, această tendință continuă, în
România, pe timp de pace, numindu-se jurnalism pe genunchi,
încurajat de manageri dornici doar de like-uri pe rețelele de
socializare, mai mult decît de carne sau conținut!
Cu bugetele tăiate la maxim, astăzi
managerii, chiar și cei din zona publică, privesc știrile ca pe o
simplă afacere cu riscul de a compromite profesioniștii care
lucrează în domeniu prin forțarea limitelor, extinderea
competențelor și reducere de personal. Este important să te uiți la
știri ca la știri nu ca la o modalitate de a face bani! Deși
bugetele sînt sufocate, o mulțime de mass-media au apărut în
spațiul virtual, mușcînd din audiențe. Proprietarii au agende
politice sau de afacri și puțin interes pentru etica tradițională
în jurnalism. 68% dintre repondenții sondajului amintit spun că
astăzi, jurnalismul este văzut mai puțin independent sau neutru.
Criza a devastat jurnalismul. Diferite clanuri și grupuri de
interese plătesc jurnaliștii pentru a produce
minciuni.
Cu cît devine mai riscant în teren, și
locul de muncă mai amenințat de nesiguranță, sănătatea mintală a
jurnaliștilor este în pericol real, despre care, cel puțin în
România nu se vorbește.
Psihologii spun că persoanele care
lucrează în mod regulat cu imagini grafice riscă să fie
supraîncărcate, în special în cazul în care nu se poate vorbi sau
scrie despre asta. Freelancerii, jurnaliștii locali și fixerii sînt
deosebit de expuși la probleme psihice.
EVALUĂRI DE RISC
PLANURI DE GESTIONARE A
CRIZELOR
DEZVOLTAREA UNEI CULTURI A
SIGURANȚEI
Planificarea și pregătirea de astăzi
nu mai seamănă deloc cu ce s-a făcut în anii 90 cînd făceam
autostopul în Kosovo. Dar, mai multă siguranță și securitate nu
face neapărat lucrurile mai sigure pentru jurnaliști.
Cînd nimeni nu moare, organizațiile
uită de formare în domeniul siguranței.
Concluzie
Este trist că jurnaliștii vor continua
să fie uciși pentru că își fac meseria. Indiferent de evoluția
tehnologiei, cu atîtea conflicte, regimuri brutale, rebeli sau
teroriști care dețin puterea, este greu de imaginat că situația se
va îmbunătății. Jurnaliștii să nu mai fie prezenți în teatrele de
război este puțin probabil să se întîmple și ar fi contrar rolului
pe care aceștia îl joacă, de a patra putere. De fapt, nivelul în
creștere al concurenței îl va face să-și asume riscuri din ce în ce
mai mari. Chiar și cei care lucrează în spatele frontului se supun
riscului de a fi supravegheați de guverne sau oameni de afaceri
corupți. Retragerea și abandonarea misiunii publice nu este o
opțiune. Pentru că, dincolo de concurența acerbă din industrie,
care ne fac să ne riscăm viețile, avem o misiune publică de
îndeplinit, pe front sau în spatele său! Este clar că avem nevoie
să ne știm în siguranță și să știm să gestionăm problemele, dacă
acestea apar.
Dialogul între managementul interesat
de profit și personalul angajat sau freelanceri, în cadrul
organizațiilor care trimit echipe în zone periculoase este
esențial, în primul rînd în determinarea noțiunii de RISC REZONABIL
și dacă acest isc este RECOMPENSAT CA ATARE! Dacă nu vom face acest
lucru, vor muri și mai mulți jurnaliști. Este simplu! TOȚI
jurnaliștii, inclusiv cei noi, aflați în redacții, trebuie să fie
instruiți corespunzător pentru munca pe care o fac. Tensiunile cu
care se confruntă trebuie să fie pe deplin recunoscute și
recompensate ca atare. Toți proprietarii media sau editorii trebuie
să-și redefinească raportul dintre profit și siguranță. Este
inadmisibil să trimiți în misiune jurnaliști fără echipament
adecvat, pregătire de specialitate și asigurare de riscuri și
viață. De asemenea, este inacceptabil ca jurnaliștii să părăsească
universitățile fără o conștientizare adecvată a importanței
siguranței la locul de muncă. Cursuri opționale privind siguranța
jurnaliștilor în condiții extreme pot fi organizate pe lîngă
fiecare clasă universitară, de jurnaliști specializați, cu
experiență, care să ofere viitorilor reporteri ABC-ul siguranței
personale.
De asemenea, trebui să ne asigurăm că
întreaga societate este la fel de șocată de atacurile și
asmenințările asupra jurnaliștilor, precum sîntem noi înșine. Avem
nevoie să-i aducem pe cei care ne ucid, ne rănesc, ne amenință, în
justiție. Și această evoluție nu o putem vedea decît cu sprijinul
societății civile, a cititorilor care, în primul rînd, trebuie să
simtă că sîntem alături de ei pentru a putea fi și ei alături de
noi, la nevoie. Astăzi, avem nevoie de ei, mai mult ca
oricînd!
Avem nevoie să prețuim și să onorăm
curajul colegilor noștri care-și riscă propria siguranță
asigurîndu-se că nu sîntem orbi la ceea ce se întîmplă în jurul
nostru și prin aceasta asigurînd opinia publică de continuarea
luptei împotriva nedreptății.
Fiecare poveste are un preț, dar
pentru nici o poveste nu merită să mori! Nici în următorii 10 ani!
Grei!
