Nu-mi plac discursurile. Nu spun nimic. Sunt numai texte după care se ascunde mașinăria, mecanismul, sistemul.

Iohannis este doar vocea acestuia. Este doar limba cu care se rostesc locurile comune ale politicii. În spatele său este echipa de scribi. Ea n-are suflet, n-are inimă. Ea spune doar ce trebuie, ca lucrurile să nu se dea peste cap.

Să vă reproduc un fragment de capodoperă a acesteia, citită de ilustrul nostru președinte. Cînd citește mă apucă somnul. Cînd vorbește liber mă cutremur. Îmi dau seama cît de comun gîndește. Parcă ar avea capul plin de propoziții prefabricate, așa cum chimiștii au mintea plină de formule. Iată un exemplu, luat la întîmplare, din discursul despre Europa: „După un deceniu de apartenență, se poate spune că România a depășit etapa de adaptare la statutul de membru al Uniunii și dispune de voința și capacitatea de a contribui activ la efortul de revigorare și consolidare a proiectului european. Într-o regiune marcată de provocări complexe, România are atuul de a fi o sursă de stabilitate. Tocmai de aceea, este important să ne consolidăm profilul de partener credibil și să rămânem ferm angajați în susținerea statului de drept, în apărarea libertăților fundamentale și în promovarea economiei de piață“.

S-o luăm de la sfîrșit. Să rămînem ferm angajați în susținerea „economiei de piață“. Economia de piață din România este românească la Piața Obor, la Piața Domenii și în talciocul de la Cluj. Restul este economie europeană la care noi suntem furnicuțe. Pardon, și specialiști. Adică specialiști în producția de castraveți, de tricouri, de teniși etc. Căci de restul nu ne putem apropia. Nu avem cu ce. Putem să ne angajăm. Sau să plecăm.

„România contribuie la procesul de revigorare și consolidare a proiectului european.“ Cu ce? Cu lemn, cu minereu, cu petrol, cu femei, cu creiere. Și cu cîte un artist. În rest, pauză. Este o țară-piață, este o țară de vîndut produse mai puțin reușite, este o țară de la ritmul lent.
Nu sunt antieuropean. Nu sunt pentru integrare în CSI sau în Orientul Mijlociu. Dar pentru o implicare în grupul de la Vișegrad mai că aș fi. Nu putem supraviețui ca niște yesmeni ai Bruxelles-ului. Nu putem să fim interlocutori cu „Da“. Ne mai trebuie o strategie, un cap, o voință, o unitate.

Cică România asigură stabilitate politică. Ce zici, Franz? Este stabilitate guvernarea tehnocrată sau cea a lui Grindeanu? E doar un mod de a ține o roabă pe un drum necunoscut.

CORNEL NISTORESCU