Nu-mi plac discursurile. Nu spun nimic. Sunt numai texte după care se ascunde mașinăria, mecanismul, sistemul.

Iohannis este doar vocea acestuia. Este doar limba cu care se rostesc locurile comune ale politicii. În spatele său este echipa de scribi. Ea n-are suflet, n-are inimă. Ea spune doar ce trebuie, ca lucrurile să nu se dea peste cap.

Să vă reproduc un fragment de capodoperă a acesteia, citită de ilustrul nostru președinte. Cînd citește mă apucă somnul. Cînd vorbește liber mă cutremur. Îmi dau seama cît de comun gîndește. Parcă ar avea capul plin de propoziții prefabricate, așa cum chimiștii au mintea plină de formule. Iată un exemplu, luat la întîmplare, din discursul despre Europa: „După un deceniu de apartenență, se poate spune că România a depășit etapa de adaptare la statutul de membru al Uniunii ...