De trei ani, cand vine vorba de povestea mea si a Lolei, spun ca, inainte de a o salva eu pe ea, m-a salvat ea pe mine.

Habar n-aveam, in dimineata aceea de noiembrie, care anunta prima zapada a acelei ierni, ca viata mea era pe cale sa se schimbe complet. Eu credeam ca salvez un caine – inca unul – pe care il iau acasa si, dupa ce incerc sa aflu daca nu cumva a fost pierdut – il voi da spre adoptie.

Numai ca viata a avut alte planuri. Si bine a facut. In urma sutelor de distribuiri ale fotografiei ei n-a cautat-o nimeni, asa ca am trecut la pasul urmator. Vorba vine, cred ca stiam ca va ramane a mea. Ce imi amintesc sigur e ca atunci cand a venit prima cerere mi-a fost foarte clar ca asa va fi. Mi se cuibarise in suflet si in viata, n-am mai putut renunta la ea.

Asa a inceput povestea noastra. Pe 25 noiembrie 2013. Trei ani mai tarziu, Lola e nu doar sufletul meu pereche, dar un catel care spune o poveste despre cainii fara stapan care, doar cu iubire, a...