Miercuri, 31 ianuarie 2024 (19.00), ORCHESTRA DE CAMERĂ RADIO prezintă un eveniment de înaltă ținută, conceput în jurul invitatului special al serii: celebrul violonist francez DAVID GRIMAL va evolua pe scena Sălii Radio, în dublă ipostază, de solist și dirijor. Acesta are onoarea de a interpreta pe o vioară Stradivarius din 1710 – denumită„Ex-Roederer”.
Născut în 1973, David Grimal a absolvit Conservatorul din Paris și cariera sa a însemnat în ultimii 20 de ani concerte susținute ca solist alături de cele mai apreciate orchestre ale lumii, ca Orchestre de Paris, Orchestre Philharmonique de Radio France, Berliner Symphoniker, English Chamber Orchestra, Mozarteum Orchester Salzburg ș.a. A fost invitat să concerteze în importante săli din întreaga lume, precum Suntory Hall – Tokyo, Philharmonie de Paris, Musikverein – Viena, Concertgebouw – Amsterdam, Berlin Konzerthaus, Wigmore H...