Cafeaua știu că stă pe masă
Și niște trepte-ncet le urc,
Chilia-i plină pe perete
De sfinți pe care nu-i salut...
###
În colț stau niște scânduri drepte,
Un pat improvizat aș spune,
Pe geam cuvinte stau s-aștepte
Un cititor fără de nume...
Tămâia urcă-n rugi spre cer
Și balansoarul se tot mișcă,
Tăcerile se nasc și pier,
Nimic din tot, nu se explică!
Și stau mirat și-ntreb în gând,
A fost părintele sau sfinții?
Cine se leagănă, rugând,
Să-i odihnescă iar părinții?!
Ori poate însuși Dumnezeu,
A coborât s-asculte ruga
Părintelui când îi este greu
Și când rugând își mușcă buza...!?
Și vin și plec și plec și vin
Candela arde lângă cană,
Nu-mi pare leagănul divin,
Ca un ateu nu bag de seamă...
###
Cafeaua știu că stă pe masă
Și niște trepte-ncet le urc,
Chilia-i plină pe perete
De sfinți care îmi spun: salut!
Dacă nu mi-ai face cafeaua
Eu nu aș deranja nici sfinții....
