Scenariul accidentului este unul înfiorător. În această dimineaţă, în jurul orei 03:00, pe DN17 în localitatea Ilisesti din judeţul Suceava, s-a produs un carambol auto în urma căruia una dintre maşinile implicate a luat foc. În groaznicul accident au fost implicate două autoturisme şi un camion, iar cinci persoane au ars de vii în urma impactului violent, aceastea sfârşind carbonizate, scriu cei de la observator.tv
O altă persoană a ajuns la spital, iar alte două au refuzat transportul la o unitate medicală.
Din primele verificări ale poliţiştilor ajunşi la faţa locului, s-a stabilit faptul că un autoturism condus de un tânăr în vârstă de 26 de ani, din oraşul Gura Humorului, care circula pe direcţia Suceava – Gura Humorului, într-o curbă la dreapta, pe fondul vitezei excesive, a pierdut controlul volanului şi a lovit frontal o autoutilitară care circula din sens opus, ulterior ricoşând într-un alt autovehicul care circula în spatele camionetei.
În urma impactului, maşina condusă de tânărul de 26 de ani a luart foc, toate cele cinci persoane aflate în autoturism decedând.
Citiţi mai multe informaţii interesante pe portalul observator.tv