Cine are de câștigat de pe urma interzicerii Partidului ,,ȘOR”
Deși doar au dat impresia că au condamnat decizia Curții Constituționale din 19 iunie care a scos în afara legii Partidul Politic ,,ȘOR”, în realitate, știrea a fost un adevărat motiv de sărbătoare pentru Dodon & Co.
Unicul beneficiar al scoaterii în afara legii a PP ,,ȘOR” este PSRM-ul lui Dodon și Bătrîncea. Reacția acestora, prin care au condamnat decizia Curții Constituționale din 19 iunie care a scos în afara legalității partidul ,,ȘOR”, a fost doar o stratagemă prin care s-a urmărit doar aducerea unor critici la adresa guvernului, și a partidului PAS.
Deși PSRM împreuna cu Șor par a forma un ,,front” unic al opoziției pro-ruse împotriva actualei puteri pro-europene de la Chișinău așa precum își dorește Kremlinul, totuși devine din ce în ce mai clar că Dodon, cel puțin ar ,,tolera” decât ar condamna decizia CC din 19 iunie.
De ce? Ținând cont că oligarhul Ilan Șor i-a convins pe mai
mulți reprezentanți de frunte ai PSRM din raionele Republicii
Moldova să-și părăsească partidul și să se alăture PP ,,ȘOR”, iar
mai nou, partidului satelitar zis ,,Renașterea”, Dodon ar avea
motive de satisfacție.
Practica trecerii socialiștilor în barca lui Șor a început atunci
când Bătrîncea exercita funcția de ,,secretar general” al PSRM
(conducătorul de-jure, de-facto fiind Dodon, care nu a încetat
niciodată să fie liderul ,,atotputernic”). Moscova nu a condamnat
acest traseism ,,frățesc” fiindcă PSRM și fostul PP ,,ȘOR” (actuala
P. Renașterea) sunt partidele pe care Kremlinul se bazează în
continuare întru schimbarea orientării geo-politice a Republicii
Moldova.
Bătrîncea a fost brusc înlocuit în funcție de Dodon, mai exact pe
11 aprilie a anului curent, după ce PSRM a început să sufere ,,mari
pierderi” de membri. Odată cu revenirea lui Dodon în prin-planul
partidului, membrii PSRM nu au încetat să-și părăsească partidul în
favoarea lui Șor, dimpotrivă, plecările au devenit din ce în ce mai
frecvente.
Detalii:https://www.zdg.md/stiri/politic/presedintele-socialist-al-raionului-calarasi-cercetat-pentru-acte-de-coruptie-se-alatura-partidului-renastere/
Astfel, decizia CC prin care PP ,,ȘOR” a fost interzis definitiv
este mai degrabă colacul de salvare al lui Dodon, imaginea căruia
părea a fi iremediabil zdruncinată de oligarhul Ilan Șor, în
perspectiva viitoarelor alegeri prezidențiale din 2024.
Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.